EXCLUSIV: ELENA UDREA rupe TĂCEREA după interviul Alinei Bica! PRIMA reacţie
Alina Bica a făcut mai multe dezvăluiri privind relaţia cu Elena Udrea, într-un interviu incendiar acordat România TV. În urma declaraţiilor făcute de fosta şefă DIICOT, prietena mult mai celebră a acesteia, Elena Udrea, a făcut primele comentarii, în exclusivitate, pentru OBIECTIV.INFO.
Alina Bica a vorbit despre prietenia cu Elena Udrea, despre care a mărturisit că a cunoscut-o cu "o altă faţetă decât o ştie restul lumii".
Mai mult de atât, fosta şefă DIICOT a spus că nu neagă deloc prietenia cu blonda de la Cotroceni.
Citeşte şi: ALINA BICA: În timpul petrecut în arest mă simţeam ca la circ
"Ne ştiam din Guvern. Am devenit prietene cu vreo trei luni înainte ca domnia sa să nu mai fie ministru, când am cunoscut-o pe mama Elenei. După ce nu a mai fost ministru, iar eu am ajuns cine am ajuns, mie mi s-a părut ca fiind o lipsă crasă de caracter să neg prietenia cu o persoană care a ales să fie prietenă cu mine când era foarte puternică în ţara asta. Eu când am fost propusă pentru funcţia de şef al DIICOT, am adus la cunoştinţă tuturor factorilor de decizie din această ţara relaţia de prietenie cu Elena Udrea", a mărturisit Alina Bica, în interviul acordat România TV.
Citeşte şi: Alina Bica, dezvăluiri despre relaţia cu Elena Udrea. Ce a spus fosta şefă DIICOT despre faimosul filaj de la Paris
Acum, a venit rândul Elenei Udrea să vorbească despre Alina Bica, prietena sa alături de care a fost la Paris. Contactată de jurnaliştii OBIECTIV.INFO, fosta şefă PMP, aflată în arest la domiciliu, a mărturisit că:
"Nu am reuşit să văd interviul Alinei Bica. Nu am deschis televizorul de trei săptămâni", a spus Elena Udrea.
Întrebată cum comentează declaraţia Alinei Bica, care a spus că prietenia cu Udrea "nici nu i-a folosit, nici nu i-a dăunat", fosta şefă PMP a preferat să nu comenteze această afirmaţie.
Elena Udrea a fost plasată în arest la domiciliu după ce a fost trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute". Udrea este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi tentativă de folosire de documente inexacte pentru obţinerea de fonduri UE.
Citeşte şi: RomâniaTV: Alina Bica, despre arest: A trebuit să îmi spun de 300 de ori pe zi că sunt Alina Bica
Ştirile orei
NU VETI REGRETA.