Alina Gorghiu: Numele viitoarei construcţii politice nu poate fi altul decât Partidul Naţional Liberal
Fuziune PNL-PDL. Alina Gorghiu, purtătoarea de cuvânt al PNL, susţine că numele construcţiei politice rezultată din fuziunea PNL-PDL nu poate fi altul decât Partidul Naţional Liberal.
Fuziune PNL-PDL. Alina Gorghiu, purtătoarea de cuvânt al PNL, susţine că numele construcţiei politice rezultată din fuziunea PNL-PDL nu poate fi altul decât Partidul Naţional Liberal şi le-a transmis celor care prezintă opinii personale sau se pronunţă fără a avea un mandat să se gândească la impactul negativ pe care îl au declaraţiile lor asupra fuziunii.
'Partidul Naţional Liberal rămâne consecvent deciziilor adoptate de Congresul ordinar din 28 iunie, care a decis cu o majoritate covârşitoare fuziunea cu PDL şi faptul că întreaga denumire, identitatea, tradiţia istorică şi unitatea sunt valori imuabile ale PNL. Din aceste considerente, numele viitoarei construcţii politice rezultate prin fuziunea celor două partide nu poate fi altul decât Partidul Naţional Liberal. Momente esenţiale din crearea României ca stat modern sunt strâns legate de numele şi identitatea PNL, iar renunţarea la aceste valori ar reprezenta un act de trădare şi o uriaşă pierdere pentru marele partid de dreapta care se va crea', consideră Gorghiu potrivit unui comunicat de presă remis marţi Agerpres.
Citeşte şi: Gorghiu: Candidatul la prezidenţiale va fi ales în funcţie de o cercetare sociologică
Unificarea dreptei. Ea a adăugat că în acest moment este vital ca procesul de unificare a dreptei să continue într-un ritm accelerat, deoarece numai aşa cetăţenii care vor să fie guvernaţi altfel decât în maniera PSD vor avea o şansă.
'De aceea, orice mesaj transmis public care nu reprezintă rezultatul negocierilor dintre echipele PNL-PDL este contraproductiv şi poate dăuna procesului de fuziune. Cred că cei care îşi exprimă puncte de vedere personale sau se pronunţă fără a avea un mandat nu evaluează în mod corect impactul negativ pe care îl pot avea propriile declaraţii asupra parcursului fuziunii', a mai apreciat purtătoarea de cuvânt al liberalilor.