Fuziune PNL-PDL. PNL și PDL își negociază fuziunea pe bani

| 07 iul, 2014

Fuziune PNL-PDL. PNL și PDL își negociază fuziunea pe bani, iar modul în care decurg negocierile dintre cele două formațiuni politice sfidează logica.

Fuziune PNL-PDL. Eșecul orchestrat de Cfrin Antonescu la alegerile pentru Parlamentul European a lăsat PNL cu o gaură de mai bine de un milion de euro. Fostul președinte liberal a fost mână largă în campanie, ceea ce este de înțeles în condițiile în care liberalii au intrat în cursa pentru PE cu un handicap major din cauza trădării încrederii a 7,4 milioane de români, cetățeni pe care s-au văzut ulterior nevoiți să-i convingă să pună ștampila pe PNL. Una peste alta, liberalii au un minus de 4,6 milioane de lei, lucru care ar fi fost de natură să pună bețe-n roate fuziunii cu PDL dacă democrat-liberalii nu s-ar fi dovedit a fi așa de buni samariteni încât să accepte ca aceste datorii să fie preluate de către noul mare partid de dreapta. Prin urmare, PNL și PDL își negociază fuziunea pe bani.

Fuziune PNL-PDL. Este foarte greu de crezut că o campanie atât de neinspirată cum a fost cea a liberalilor a ușurat PNL de o sumă incredibilă de bani, iar asta fără un rezultat satisfăcător la alegeri, dar, așa cum e vorba aia, prostia costă. Ciudată este, în schimb, bunăvoința PDL de a accepta fuziunea în aceste condiții, lucru care nu face decât să demonstreze că democrat-liberalii negociază cu PNL dintr-o poziție de inferioritate. În mod normal, ne-am aștepta ca îninte de un pas așa de mare, cum este o fuziune, toate formațiunile politice implicate să aibă registrele contabile la zi și datoriile pe zero, dar încă de la începutul colaborării dintre PDL și PNL am realizat că cele două partide nu sunt dispuse să facă lucrurile ca la carte.

"Din punct de vedere juridic, noul partid preia tote datoriile şi obligaţiile partidelor care l-au format, implicit datoriile financiare", pare a fi poziția oficială a democrat-liberalilor, exprimată prin vocea prezidențiabilului Cătălin Predoiu. Aceată mișcare a PDL lasă loc interpretărilor. În primă instanță, chiar dacă, la nivel superficial, denotă o slăbiciune a democrat-liberalilor în raport cu liberalii, se poate ca PDL să profite de acest lucru pentru a ridica pretenții în viitorul apropiat. Pe de altă parte, însă, faptul că tabăra buldogului este dispusă să treacă cu vederea datoria imensă a PNL poate fi un indicator al disperării PDL. Este evident că prezidențiabilul comun al alianței dintre PDL și PNL va veni din partea celor din urmă, Iohannis și Antonescu fiind în mod vizibil deasupra lui Predoiu, motiv pentru care democrat-liberalii se află în poziția în care nu pot face nazuri în fața liberalilor.

Fuziune PNL-PDL. Concluzia: PNL și PDL își negociază fuziunea pe bani, iar modul în care decurg negocierile dintre cele două formațiuni politice sfidează logica. E interesant de văzut cum se va încheia acest pact de a pune la Cotroceni, pentru următorii 10 ani (așa cum visează Iohannis) o clonă a lui Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 iul, 2014
cantautor
are dreptate autorul...Sultanescu,absolvent de Stefan Gheorghiu,pe stil nou...
spre deosebire,alianta USD s-a constituit pe nasturi...
nu pe functii,beneficii si alte alea...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ