Guvernul aprobă returnarea a 4 cenţi din acciza la combustibili. Ponta cere procedură transparentă

Guvernul adoptă, în şedinţa miercuri, ordonanţa de urgenţă privind returnarea transportatorilor a 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi la carburanţi, a anunţat premierul Victor Ponta, care a solicitat ca Ministerul Finanţelor împreună cu ANAF să elaboreze o procedură transparentă în acest sens.
"Astăzi, adoptăm ordonanţa prin care patru cenţi se rambursează transportatorilor care achiziţionează motorină cu factură, legal. O să vă rog să aveţi grijă împreună cu ANAF-ul să faceţi o procedură transparentă şi clară prin care să fim siguri că ceea ce adoptăm astăzi se şi aplică şi putem să sprijinim în acest fel transportatorii români să rămână competitivi", a declarat Ponta în faţa presei, la începutul şedinţei de guvern.
Ponta a adăugat că Ministerul Agriculturii a luat măsuri astfel încât pentru motorina care se consumă în agricultură efectul accizei suplimentare să fie "zero".
Guvernul va înapoia transportatorilor 4 cenţi din cei 7 cenţi reprezentând acciza la carburant introdusă din 1 aprilie, sumă care va fi achitată trimestrial şi pe baza facturii de achiziţionare a carburantului, declara, săptămâna trecută, premierul Ponta.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
