Ponta: Preşedintele Băsescu trimite scrisori şi face o campanie electorală jenantă

| 02 apr, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu face 'o campanie electorală jenantă' prin gestul de a trimite scrisori deputaţilor pentru a-i determina să voteze respingerea accizei la carburanţi.

'Nu am urmărit foarte mult cu ce se ocupă domnul Băsescu zilele astea, dar ştiu cu ce s-a ocupat în 2009 - cu acelaşi lucru. Îi minţea pe români că nu e nevoie de nimic, că nu e nevoie de nicio taxă, a promulgat legea cu dublarea salariilor, nu era nevoie de FMI, de creşterea TVA-ului, nu era nicio problemă în 2009. A reuşit să păcălească o parte din români, care l-au votat a doua oară, şi în 2010 a venit prăpădul. Acelaşi lucru îl face acum. Din fericire, însă, cei mai mulţi care au fost păcăliţi atunci acum nu-l mai cred. Face o campanie electorală jenantă pentru partidul domniei sale, al doamnei Udrea. (...) Altceva, că trimite scrisori. Păi şi ce să facă altceva, în afară să trimită scrisori? Se mai jeluieşte la televizor şi cu asta basta', a afirmat Ponta, miercuri, la Palatul Parlamentului.

Totodată, premierul a adăugat că, în opinia sa, anul 2015 va fi un an mai bun pentru România decât este anul în curs.

'Eu am vrut doar să asigur faptul că, prin toate politicile pe care Guvernul le adoptă şi le promovează, anul 2015 va fi chiar un an mai bun decât anul 2014 şi nu va fi un an în care va trebui să plătim cu toţii aberaţiile populiste şi demagogice ale domnului Băsescu sau ale altora ca domnia sa', a mai spus premierul.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va transmite miercuri sau joi fiecărui deputat o scrisoare prin care cere respingerea accizei la carburanţi, un mesaj similar fiind adresat preşedintelui Camerei Deputaţilor, şeful statului explicând că gestul său are rolul de a atenţiona că politica fiscal-bugetară este greşită.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 apr, 2014
pontaxe dar asta cum se cheama?
Plagiatorule dar mataluta de ce inaugurezi bucatele de autostrada facute de Boc(numai in 2012-2013 ai ianugurat vreo 300 km de autostrada).De ce te lauzi cu banii de la UE de pe proiectele facute de BOC???Tu n-ai fost in stare in 2 ani de zile sa semnezi un contract pentru 1 m de autostrada, tu n-ai luat un euro de pe proiectele facute sub guvernarea ta, daca ai vreun proiect facut:::))) Ce contributie ai avut tu la astea pana acum???Dar la taiat panglica te-ai prezentat plagiatorule.MAINE ESTE ZIUA LUI MICKY MOUSE PONTA, MINCINOSUL MINCINOSILOR !!!

Ma baiete,..TU STI CE SCOTI PE GURA ACUM!!!!!
Pai jurnalistul e jurnalist sau e doar sluga si pres al politicului ?? Cum puii mei mai ramane cu a patra putere din stat, devreme ce in loc sa informeze corect, presa e portavocea unuia sau altuia dintre ticalosi sau mafii politice ?? Cititorul trebuie correct informat, nu manevrat in stilul securisto-ceausist. Ar trebui ca presa sa inteleaga ca nu toti cititorii sunt din cei care au picat la bac.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ