Venituri bugetare mai mari în trimestrul I din 2014
Totalul veniturilor bugetare colectate în trimestrul I al anului 2014 au însumat 42.426,05 mil. lei, cu 1.877,76 mil. lei mai mult decât în perioada similară a anului 2013 (40.548,29 mil. lei).
Măsurile de reorganizare a ANAF încep să dea roade. Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță pentru trimestrul I al acestui an o creștere de 4,63% a veniturilor bugetare colectate față de perioada similară a anului trecut.
Mai precis, totalul veniturilor bugetare colectate în trimestrul I al anului 2014 au însumat 42.426,05 mil. lei, cu 1.877,76 mil. lei mai mult decât în perioada similară a anului 2013 (40.548,29 mil. lei). Vorbim astfel de o creștere procentuală de 4,63%, o creștere spectaculoasă, în condițiile în care activitatea de colectare din anul curent este influențată negativ de creșterea volumului restituirilor efective de TVA către contribuabili, cât și de creșterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii.
Astfel, bugetul de stat a beneficiat de o creștere a încasărilor de 4,58%, dacă ne raportăm la aceeași perioadă din 2013. Mai precis, se remarcă o creștere a sumelor încasate în ceea ce privește impozitul pe profit (o creștere cu 8% față de perioadă similară a anului trecut), bugetul fondului național unic pentru asigurări de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj).
Veștile bune au fost confirmate și de încasările din ultima lună. În ceea ce privește totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF în luna martie, se constată o creștere de 2,33% față de perioada similară a anului trecut. În luna martie a acestui an au fost colectate 15.130,76 mil. lei, cu 344,32 mil. lei mai mult decât în martie 2013 (14.786,44 mil. lei). Realizarea unei analize corecte necesită totuși întregirea încasărilor din TVA cu suma de 433,27 mil. lei, în condițiile în care volumul restituirilor efective de TVA către contribuabili a crescut în 2014. Acest raționament conduce la un volum total al încasărilor de 15.564,03 mil. lei și la o depășire reală cu 5,25% mai mult decât în perioada similară din anul 2013.
Cum cifrele nu mint, putem spune că ANAF a început să-și îmbunătățească deja sistemul de colectare a taxelor și impozitelor.
Ştirile orei
si alocatiile pentru copii..
la privati,cred ca nu se poate
multumim lui Ponta,Constantin,Nicolicea si UDMR-ului...
multumim USD