Ioana Băsescu refuză să dea explicaţii despre afacerea cu terenul şi crede că ne păcăleşte

| 18 noi, 2013

Cu cât ies la lumină mai multe detalii despre ultima afacere imobiliară în care este implicat numele lui Traian Băsescu, cu atât neregularităţile nou apărute sunt din ce în ce mai defavorabile preşedintelui României.

Totul a început pe 7 noiembrie când Ioana Băsescu a afirmat public că la începutul lunii septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290 de hectare în comuna Nana, judeţul Călăraşi, adăugând că valoarea totală a tranzacţiei a fost de 1,3 milioane de euro – 5.844.846 lei – din care 1,1 milioane de euro au provenit dintr-un credit bancar. Acest anunţ a dat naştere unei adevărate furtuni de declaraţii publice, ajungându-se până la atacul preşedintelui Băsescu la adresa premierului Victor Ponta, primul-ministru fiind acuzat că ar fi în spatele unei manipulări menite să îl decredibilizeze pe şeful statului.

În acest context, Ioana Băsescu a încercat, vineri, să calmeze apele din politica românească, făcând publice contractul de vânzare-cumpărare, contractul de ipotecă şi contractul de credit care au stat la baza întregului schimb imobiliar. Însă, departe de a clarifica situaţia, actele publicate de fiica cea mare a preşedintelui Băsescu nu fac decât să ridice şi mai multe semne de întrebare.

Presupusele clarificări nu reprezintă decât o detaliere a unor informaţii care, la momentul publicării celor trei contracte, erau deja cunoscute de opinia publică românească. Nu ni se spune nimic nou în afară de faptul că la începutul lunii septembrie Ioana Băsescu a contractat un credit imobiliar de la  CEC Bank cu scopul de a achiziţiona terenul agricol din Călăraşi. Dacă însă privim în detaliu informaţiile prezentate în actele făcute publice de fiica preşedintelui, atunci afacerea capătă o nouă dimensiune.

În primul rând este vorba despre detaliile acordării, de către CEC Bank, a creditului ipotecar care a constituit partea principală a banilor plătiţi de fiica cea mare a lui Traian Băsescu pe respectivul teren. Astfel, pentru cei 4,6 milioane de lei luaţi sub formă credit de la CEC, Ioana Băsescu va plăti, conform proiecţiilor din contract, o sumă totală de 10,86 milioane lei, din care dobândă reprezintă 5,86 milioane lei şi comisioane 432.691 lei. Acest credit poate părea mare, dar dobândă anuală efectivă (DAE) de 6,53%, este apropiată, de exemplu, de DAE a CEC Bank pentru programul Prima Casă, respectiv 5,81%.

Conform regulamentelor interne, CEC nu poate acorda unor persoane fizice un asemenea credit decât în condiţii speciale. În primul rând, pe lângă ipoteca pe terenul achiziţionat, cumpărătorul trebuie să ofere şi alte garanţii imobiliare. Or, în contractele publicate vineri nu se vorbeşte nimic despre alte garanţii, la fel cum nu se spune nimic nici despre modul în care Ioana Băsescu ar fi dovedit că are venituri constante care să îi permită achitarea creditului. De asemenea, chiar dacă aceste garanţii suplimentare ar exista, conform regulamentelor CEC şi BNR, un credit ce depăşeşte 700.000 de euro poate fi acordat de CEC unei persoane fizice doar cu acceptul comitetului de direcţie al băncii. Şi această aprobare specială lipseşte din documentele publicate vineri, de unde, în schimb, putem afla că cererea pentru credit a fost depusă la CEC pe 30 august 2013, aprobată pe 6 septembrie şi contractul de creditare s-a încheiat pe 9 septembrie 2013.

Cu alte cuvinte, Ioana Băsescu a obţinut un credit cu o valoare mai mare decât cea acceptată de regulamentele bancare în vigoare, nerespectând paşii obişnuiţi şi într-un interval de timp extrem de scurt. În acest context, telefonul dat de Traian Băsescu lui Daniel Chiţoiu prin care şeful statului îi cerea ministrului Economiei să nu îl schimbe pe Radu Gheţea de la conducerea CEC poate fi interpretat foarte uşor ca trafic de influenţă.

De asemenea, se pare că terenul ar fi fost evaluat înainte de tranzacţie la o sumă de bani mult mai mare. În raportul evaluatorului se arată că respectiva suprafaţă are valoarea totală de 7.215.390 lei, adică cu aproximativ 25% mai mult decât preţul asupra căruia au convenit părţile. De aici ne putem întreba, desigur, de ce oare firma Berfige SRL, de la care Ioana Băsescu a achiziţionat terenul, nu a cerut mai mulţi bani pe acesta.

Berfige SRL este o firmă românească deţinută de un cetăţean italian cu reşedinţa la Monaco şi care se ocupă de tranzacţii imobiliare. Astfel, pare cel puţin ciudat că această firmă a fost dispusă să finalizeze o afacere atât de defavorabilă. La momentul achiziţiei terenurilor, firma avea sediul într-un bloc din sectorul trei şi avea, ca unic asociat, pe Mara Bertola, cetăţean italian, rezident în Monaco, la adresa Avenue Crovetto, nr. 9. La aceeaşi adresă locuişte şi Boszormeny Zoltan, care în 2002 a intrat în acţionariatul Luxten Lighting Company SRL, companie unde Elena Băsescu, mezina preşedintelui, a fost consilier înainte de a deveni europarlamentar.

Ironia în cazul deciziei luate de Ioanei Băsescu este aceea că, prin publicarea contractelor, fiica lui Traian Băsescu nu a făcut decât să dea apă la moară criticilor. Măsura a fost, evident, una de imagine, gândită să mimeze transparenţa şi să închidă gura acelora care atrăgeau atenţia asupra neregularităţilor din întreaga afacere. În schimb, actele se pot dovedi catastrofale atât pentru tânăra notăriţă cât şi pentru tatăl său.

Traian Băsescu a afirmat deja că el este beneficiarul real al achiziţiei, din moment ce vrea să facă agricultură pe acel teren. Aşa cum arată informaţiile de până la acest moment, există prea multe coincidenţe în toată afacerea, prea multe elemente care se leagă între ele şi sunt în beneficiul familiei Băsescu. Este vorba, aşa cum am văzut deja, despre un teren cumpărat mai ieftin decât preţul pieţei şi dintr-un credit ipotecar acordat cel puţin preferenţial. Relaţia, cel puţin indirectă, dintre vânzător şi cumpărător este, de asemenea, de natură să ridice anumite suspiciuni, din moment ce vorbim de o firmă care nu pare deloc străină cercurior de interese din jurul preşedintelui României. Ar fi normal ca asupra acestor detalii să se exprime autorităţile competente ale statului, dar întrebarea care se pune este ce va face în acest caz Traian Băsescu.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 noi, 2013
cantautor
pentru autor
imi place fotografia aleasa...
cred ca ,din moment ce vrei sa-ti intemeiezi o familie,ai vrea ca sotia sa fie la fel de draguta...?
19 noi, 2013
cantautor
deci nu stii daca exista garantii suplimentare...
ai auzit si tu ca la valoarea respectiva,creditul trebuia aprobat de un comitet de directie...nu l-ai vazut..
acel document nu este decat pentru uzul intern al bancii..
exista coincidente multe zici tu...
cam putina logica,in ce scrii ,zic eu...

probabil ca habar nu ai ca o cerere efectiva se depune dupa ce s-au verificat anterior niste date...
19 noi, 2013
nic
iar spui juma de adevar
Auzi matale, de ce spui numai jumatate de adevar si induci lumea in eroare? Imprumutul a fost aprobat cu o gramada de zile inainte ca Basescu sa-l sune pe chitulica. Cand o sa fiti destul de profesionisti si sa spuneti tot adevarul, nu doar ce va convine voua?
18 noi, 2013
Virgil
o alta investigatie
Ce se poate spune dspre creditul acordat in 2010 Corneliei Naum, mama lui Victor Ponta? A primit un imprumut de 3 milioane de euro, avand varsta de 65 de ani si o pensie de 1680 de roni. Pe cand o investigatie asupra acestui credit??

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ