Klaus Iohannis: Dacă dl Ponta este aşa de liberal, îl invit să se înscrie în PNL
Klaus Iohannis, preşedintele interimar al PNL, a declarat marţi cu privire la declaraţia lui Victor Ponta, potrivit căreia este mai liberal decât el, că îl invită pe premier să se înscrie în PNL dacă este 'aşa de liberal'.

'Am citit despre afirmaţia foarte interesantă a domnului preşedinte Ponta cum că ar fi mai liberal ca mine. Reciproca nu este adevărată. Eu nu sunt mai socialist ca dl Ponta, dar pe de altă parte iată o metodă uşoară prin care PNL poate să primească funcţia de prim-ministru. Dacă dl Ponta este aşa de liberal, îl invit să se înscrie în PNL. Oricum, se pare că a votat cu liberalii, deci ar fi interesantă această soluţie', a afirmat Iohannis, la Palatul Parlamentului, întrebat care este principalul său proiect liberal în contextul în care există voci care spun că nu este 'atât de liberal'.
El a spus că ideile sale vor fi detaliate după consultările din partid cu privire la şefia PNL, unificarea dreptei şi candidatul la prezidenţiale, într-un program.