Şeful CCR îi răspunde lui Victor Ponta cu privire la Legea insolvenţei
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, susţine, marţi, într-un răspuns la solicitarea premierului, că, potrivit dispoziţiilor legale, termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării.
'Potrivit dispoziţiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. După redactare, decizia va fi comunicată Preşedintelui României şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a vă asigura de înalta consideraţie a Curţii Constituţionale', se arată în răspunsul postat marţi pe site-ul Curţii.
Precizarea vine în urma scrisorii premierului Victor Ponta, înregistrată marţi la CCR cu nr. 2639, prin care solicită să se dispună măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege.
'În şedinţa din 21 mai, Plenul Curţii Constituţionale, (...), cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.39 alin.(6), art.42 alin.(1) şi (10), art.43 alin.(2), art.48 alin.(1) şi (8), art.51 alin.(6), art.57 alin.(6), art.59 alin.(6), art.62 alin.(2), art.75 alin.(4), art.77 alin.(4), art.111 alin.(2) şi ale art.160 alin.(5) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale legii, în ansamblul său, sunt constituţionale, în raport de criticile formulate. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul Deciziei nr. 283 din 21 mai ', se mai spune în document.
Premierul Victor Ponta i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale Augustin Zegrean în care îi solicită să dispună 'măsurile corespunzătoare' pentru ca decizia CCR privind legea insolvenţei 'să producă efectele legale'.
'Netransmiterea către Preşedintele României a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile de către bugetul de stat', se arată în scrisoarea premierului.
Ponta subliniază că, potrivit Constituţiei, promulgarea actului normativ se face de Preşedintele României în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
'Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veţi dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege', conchide premierul.