Klaus Iohannis poftește la borcanul cu mierea imunității prezidențiale
Fuga de brațul lung al Justiției și punerea la adăpostul imunității prezidențiale pare să fie lecția pe care Iohannis a învățat-o cel mai bine de la mentorul său, Traian Băsescu. Candidatul Alianței Creștin Liberale vede în fotoliul de la Cotroceni șansa de a scăpa definitiv de problemele pe care le are în prezent în instanță.
Klaus Iohannis candidat. În anul 2004, la intrarea în mandat, Traian Băsescu se găsea în situația mai puțin fericită de a fi a inculpat în dosarul Flota, cercetat în dosarul casei din Mihăileanu şi suspectat de spălare de bani. Odată instalat la Palatul Cotroceni și beneficiind de imunitate, președintele a reușit să ocolească cu ușurinta sălile de judecată, problemele din justiție ale lui Traian Băsescu ieșind încet-încet din peisaj.
Citeşte şi: Iohannis – și țara lucrurilor bine făcute din vorbe
Zece ani mai tarziu, Klaus Iohannis încearcă să aplice aceeași rețetă, prin candidatura sa la președinție. Deși a primit recent Neînceprea Urmăririi Penale în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese, Iohannis nu a scăpat de problemele pe care le are cu Agenția Națională de Integritate. Și asta pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de recurs formulată de ANI privind rejudecarea dosarul mai vechi de incompatibilitate a primarului Sibiului. Iohannis a ajuns în această situație după ce ANI l-a acuzat anul trecut pe edil de incompatibilitate, deoarece deținea simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA. Intre timp, dosarul a fost judecat de Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat câstig de cauză lui Iohannis, pentru ca în septembrie 2013, ANI să facă recurs la ICCJ.
Klaus Iohannis candidat. În tot acest timp, Iohannis a încercat să pozeze relaxat, manifestându-și la nivel declarativ încrederea în justiție.
“Eu am totală încredere în justiție (...) Am câștigat procesul până acum, sunt convins că voi câștiga în continuare”, a declarat la începutul acestei săptămâni candidatul ACL la alegerile prezidențiale.
Citeşte şi: Klaus Iohannis candidat. Confesiunea religioasă – o problemă pentru Klaus Iohannis în relaţia cu electoratul
În realitate însă, decizia de marți a magistraților ICCJ prin care au admis rejudecarea pe fond a dosarului de incompatibilitate dă mari bătăi de cap celor de ACL care și-ar putea pierde prezidențiabilul pe drum, legislația în vigoare precizând faptul că o persoană declarată incompatibilă în instanță, prin decizie definitivă, nu mai are dreptul să dețină o funcție publică timp de trei ani de la pronunțarea instanței.
Klaus Iohannis candidat. Astfel, interesul lui Klaus Iohannis este de a amâna cât mai mult pronunțarea unei sentințe definitive înainte de aceste alegeri, în speranța că după noiembrie, va putea fi la adăpostul imunității prezidențiale. Din păcate pentru prezidentiabilul ACL, iluzia se hrănește doar cu speranțe deșarte.
Ştirile orei
Poate...
Insa si lui Ponta ii place mult mierea...
este aliment bio...zice Daciana
Abramburicai si mai mult....cea parlamentara...