Klaus Iohannis, un neamț dâmbovițean care își bate joc de votul a milioane de români

| 08 mai, 2014

Declarații de genul celor făcute joi de Klaus Iohannis demonstreză că singurele diferențe dintre domnia sa și politicienii români de teapa lui Crin Antonescu sunt doar numele și accentul german.

Pentru liberalii adunați în jurul lui Crin Antonescu, semnificația pe care Uniunea Social Liberală încă o mai are în mințile românilor a devenit un subiect tabu și o dimensiune a dezbaterii politice care trebuie eliminată. De la anunțul că PNL-ul va cere în instanță interzicerea folosirii acronimului USL și dizolvarea juridică a Uniunii, oamenii loiali lui Antonescu au început să lanseze atacuri furibunde la adresa foștilor colegi de alianță, care sunt acuzați pe nedrept că ar manipula masele.

Ultima declarație în acest sens i-a aparținut vicepreședintelui PNL, Klaus Iohannis, politician a cărui nominalizare pe un post de vice-prim ministru ce nu revenea liberalilor a reprezentat pretextul pentru care, în final, Crin Antonescu a plecat de la guvernare. Referindu-se la foștii colegi social democrați, primarul Sibiului a declarat într-o conferiță de presă ținută joi următoarele: "Foarte frumos, e marca lor, nu au decât să o folosească, doar că una este marca USL, alta este alianța USL. Alianța USL nu mai există. Dacă PSD-ul dorește să folosească sigla USL pentru nu știu, frigidere sau alte lucruri, este excelent".

Dacă o declarație atât de vehementă față de modul în care PSD ar exploata marca USL i-ar fi aparținut lui Crin Antonescu sau lui Ludovic Orban, momentul nu ar fi mirat pe nimeni. Însă, ea îi aparține lui Klaus Werner Iohannis, care în imaginarul colectiv reprezintă un simbol al schimbării în politica românească de la nivel central.

Încă de la cooptarea edilului sibian în PNL, Crin Antonescu a încercat să își apropie imaginea de cea a lui Iohannis. În fond, politicianul de etnie germană are o cotă de popularitate semnificativ mai ridicată decât a aceluia care, teoretic, va reprezenta PNL-ul în alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Pentru românul de rând, Iohannis încă mai reprezintă întruchiparea mitului germanului serios, care nu este interesat de luptele politice ieftine, ci vrea să facă ceva pentru comunitatea în fruntea căreia se află. În schimb, declarații de genul celor făcute joi de primarul Sibiului demonstreză că singurele diferențe dintre domnia sa și politicienii români de teapa lui Crin Antonescu nu sunt decât numele și accentul german.

În realitate, Klaus Iohannis nu face altceva decât să repete mesajul lui Crin Antonescu legat de dispariția USL-ului ca entitate politică și să îi atace gratuit pe foștii parteneri de alianță. Însă, la fel ca și președintele său de partid, Iohannis nu vrea să înțeleagă că proiectul pe care Uniunea l-a reprezentat până acum continuă să funcționeze și să fie cea mai mare șansă a românilor pentru un viitor mult mai bun. La fel ca orice alt politician liberal încă loial lui Antonescu, Klaus Iohannis nu face altceva decât să îi jignească în cel mai dulce stil al politichiei dâmbovițene pe cei 7,4 milioane de români care au votat atât pentru demiterea lui Traian Băsescu, cât și pentru programul politic al USL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ