Pe Crin îl ajung din urmă trădările

| 07 mai, 2014

În ciuda încercărilor lui Crin Antonescu de a interzice folosirea termenului de USL, gesturi precum cel al lui Ovidiu Silaghi demonstrează că nu toți liberalii responsabili sunt dispuși să tacă din gură și să accepte mișcările sinucigașe ale liderului PNL.

De câteva zile, PNL-ul trece prin niște momente extrem de grele, după ce dumincă Ovidiu Silaghi și-a anunțat demisia din partid și intenția de a candida la alegerile parțiale din 25 mai din partea USL, gest care a aruncat filiala liberală din Satu Mare în haos. Deși de la ieșirea de la guvernare mai mulți liberali au continuat, într-o formă sau alta, să colaboreze cu actuala putere în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate sub formula USL, plecarea lui Silaghi este poate cea mai grea lovitură pe care a primit-o Crin Antonescu de la începutul anului.

În fond, este vorba despre un politician care era membru al PNL încă de la reînființare, care a urcat în partid prin forțe proprii, ajungând parlamentar, eurodeputat, lider de organizație locală și ministru. În schimb, liderii PNL îl înfierează acum pe Silaghi ca un oportunist interesat doar de o funcție publică, ca un om care s-a dezis de nobilele idealuri ale partidului care l-a propulsat în vârful politicii românești și, în final, ca un trădător de cea mai joasă speță.

Și totuși, realitatea este un pic mai complicată, mai ales dacă avem în vedere că relația dintre Silaghi și actuala conducere a PNL devenise în ultimele luni extrem de încordată. Din momentul în care și-a depus demisia din funcția de deputat pentru a putea ocupa timp de câteva luni poziția de europarlamentar, Silaghi a fost înșelat Crin Antonescu, care nu și-a respectat mai multe promisiuni. Deși Silaghi trebuia să fie pus pe un loc eligibil în lista PNL pentru europarlamentare, președintele PNL s-a opus nominalizării, invocând că nu se poate merge înainte cu un om anchetat de ANI. Nu a mai contat că în final Silaghi a câștigat procesul de la Curtea Supremă, din moment ce Crin Antonescu își retrăsese deja sprijinul pentru un om din propriul său partid care până atunci se comportase cât se poate de onorabil. Sau poate că defectul principal al lui Silaghi era acela că nu făcea parte din gașca de yesmeni adunați în prezent în jurul lui Crin Antonescu.

Însă, dincolo de detaliile acestei situații, comportamentul președintelui PNL în raport cu fostul lider de la Satu Mare este semnificativ pentru modul în care Crin Antonescu se raportează la toți acei liberali care nu îl ascultă orbește. Dacă nu era dat afară din start, orice lider liberal care nu era trup și suflet alături de liderul suprem a fost marginalizat până la punctul în care era obligat practic să plece din partid. În schimb, oamenii loiali lui Antonescu au fost repede promovați, ajungând peste noapte la conducerea PNL. De la ruperea USL, Crin Antonescu și clica din jurul său au devenit și mai paranoici, epurându-i din partid pe toți cei care ar putea ridica probleme.

În schimb, liberalii de bun simț, care înțeleg că singurul gest politic responsabil pe care îl pot face este să participe în continuare la realizarea unui proiect de care depinde viitorul României au tot dreptul din lume să se simtă trădați de liderii partidului. În ciuda încercărilor lui Crin Antonescu de a interzice folosirea termenului de USL, gesturi precum cel al lui Ovidiu Silaghi demonstrează că nu toți liberalii responsabili sunt dispuși să tacă din gură și să accepte mișcările sinucigașe ale liderului PNL. Dacă gestul făcut de fostul lider din Satu Mare poate fi caracterizat drept trădare, atunci părăsirea USL-ului și abandonarea unui proiect în care au crezut majoritatea votanților liberali cum se poate numi? În niciun caz nu un comportament responsabil venit din partea cuiva care acum visează să ajungă la Cotroceni cu sprijinul lui Traian Băsescu și al Elenei Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 mai, 2014
nic
Penalii in PSD
Toti penalii-n PSD!!!! Puneti oamenii cinstiti jos, adunati gunoaiele in PSD!!! Prosti dar multi, asta conteaza!! Hai sa traiti bine, cu Tonta!
08 mai, 2014
Sultanescu Magnificu
Silaghi e ala care plangea ca-l ia DNA?
interesanta achizitie...
hai USL,du-ne in URSS...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ