Kovesi: Am anchetat persoane care păreau că sunt imune în faţa legii
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi că instituţia pe care o conduce a atins prin investigaţiile sale zone care păreau intangibile şi a anchetat persoane 'care păreau că sunt imune în faţa legii'.
'Ştiu că în spatele realizărilor pe care le-am prezentat astăzi este munca onestă şi dificilă pe care o faceţi zilnic, în ciuda condiţiilor, uneori, foarte grele. Am parcurs un an dificil, în care am reuşit împreună să dovedim că DNA este o instituţie profesionistă, activă şi consecventă. O instituţie curajoasă, pentru că am atins prin investigaţiile noastre zone care păreau intangibile şi am anchetat persoane care păreau că sunt imune în faţa legii', a spus Kovesi la prezentarea bilanţului activităţii DNA pe anul 2013.
Kovesi a arătat că sentinţele date de instanţele de judecată au infirmat acuzaţiile că DNA ar face dosare politice.
'Deşi am fost acuzaţi de multe ori că am făcut dosare la comandă politică, soluţiile instanţelor de judecată au demonstrat că faptele s-au bazate pe probe solide, şi nu pe infracţiuni inventate unor persoane. Justiţia a demonstrat că nu poate fi ignorată, ceea ce i-a neliniştit pe cei obişnuiţi cu o altfel de abordare. Atacurile din ultima perioadă la adresa justiţiei şi presiunile la care este supus periodic sistemul judiciar din exterior reprezintă în fapt o măsură a succesului acestuia', a precizat Kovesi.