Kovesi: Nu trebuie să creăm privilegii şi imunităţi pentru persoane care beneficiază deja de ele

| 12 dec, 2013

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi seară, pentru Gândul Live, că nu trebuie create privilegii şi imunităţi pentru persoane care au deja aceste beneficii şi că toate persoanele care sunt plătite din bugetul de stat ar trebui să răspundă în mod egal.

'Nu trebuie să creăm privilegii şi imunităţi pentru persoane care au deja oricum anumite privilegii. Şi aici aş vorbi de imunitatea parlamentarilor care deja există, aş vorbi despre o diferenţă de tratament atunci când sunt cercetaţi parlamentari şi funcţionari publici. Spre exemplu, un magistrat, în momentul în care este trimis în judecată sau se pune în mişcare acţiunea penală, este suspendat din funcţie, în timp ce parlamentarii, chiar dacă sunt trimişi în judecată sau condamnaţi, merg liniştiţi în Parlament şi votează legi', a afirmat Kovesi.

Procurorul-şef al DNA a subliniat că, pentru acest gen de fapte, toate persoanele plătite din bugetul de stat trebuie să răspundă în mod egal.

Ea a susţinut că a aflat din spaţiul public despre completările aduse Codului Penal.

'Din punct de vedere al instituţiei pe care o reprezint, consecinţele ar fi destul de grave din anumite puncte de vedere, şi aici mă refer în special la infracţiunile de corupţie comise de parlamentari. (...) Pentru că, potrivit acestor modificări, ei ar fi scoşi din sfera persoanelor care pot fi cercetate pentru fapte de corupţie. Or, principalul domeniu de activitate al DNA îl reprezintă investigarea faptelor de corupţie comise de demnitari', a explicat şefa DNA.

Kovesi a precizat că DNA are dosare cu parlamentari în lucru, dar sunt 28 de dosare înaintate instanţelor în care senatori sau deputaţi au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie.

Ea a arătat că la fel de grav este scoaterea primarilor sau preşedinţilor de consilii judeţene din sfera persoanelor care pot fi cercetate pentru conflict de interese. Kovesi a adăugat că DNA a trimis în judecată 100 de persoane în care sunt implicaţi inculpaţi cu aceste funcţii - primari şi preşedinţi de CJ -, care au comis infracţiuni de conflict de interese în legătură cu fapte de corupţie.

'Dacă aceste modificări ar fi în vigoare spre exemplu mâine, sigur s-ar face o analiză de la caz la caz, dar probabil toate aceste persoane ar fi achitate, adică găsite nevinovate, şi toată munca procurorilor DNA, inspectorilor ANI ar fi egală cu zero, pentru că, practic, persoanele sunt nevinovate prin această 'dezincriminare'', a mai spus Kovesi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 dec, 2013
pensionar
Pana in 1989 se spunea -CENTRALIZMUL DEMOCRATIC.Un general spunea la cursuri de medicina miltara, uni inteleg centralizmul pana la nivelullor, democratie de la nivelullor in sus.Atunci nu am inteles bine, dar acuma se pune in practica de asa zisi -democrati-parlametari ajuns cu multa minciuna si cadou in parlament.Ei mai presus de toti, ca sa poata fura cu lege facuta de ei, pentru ei.Ce diferenta este intre DICTTATURA -si DEMOCRATIE????atunci spuneai tovaras sarac, acuma spui domnule cersator.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ