Lăzăroiu dă din Palat: Udrea este adevăratul candidat pentru Cotroceni

Marea strategie electorală a taberei prezidențiale este de fapt o improvizație destul de străvezie. Traian Băsescu pare să fi obosit și, ca-n marketing, reambalează mereu altfel același produs, crezând că mai păcălește pe cineva. Singura sa mutare ce poate fi considerată bună și de impact a fost activarea ”cârtiței” Antonescu și distrugerea USL din interior. A fost o victorie relativă, căci Băsescu nu poate construi nimic stabil, indiferent cât de ingenioase ar fi unele mutări subterane. Îl împiedică proprii săi oameni, care oscilează între apatia totală, o lipsă de inițiativă slugarnică și cele mai corozive ambiții personale, de natură să-i dărâme periodic președintelui castelul de cărți ridicat cu migală. Cu 5 luni înainte de confruntarea finală, jocurile de culise ale lui Băsescu nu mai păcălesc pe nimeni.

PDL și-a vârât în buzunar un PNL anemic, lăsat fără vlagă de trădarea propriului lider. De formă îl propune pe ”neamțul harnic” Iohannis, o soluție poate doar în politica de bâlci, unde femeia cu barbă invită publicul să dea bănuțul pentru a-l admira pe cel mai puternic om din lume, care rupe lanțuri cu dinții și construiește vile din meditații.

PMP  îl propune pe post de formă fără fond pe Cristian Diaconescu, un candidat atât de inconsistent încât trebuie să-și repete în fiecare dimineață numele, locul actual de muncă și apartenența politică, ca nu cumva să ajungă din reflex să dea bună ziua foștilor colegi din UNPR sau din PSD. Ambele partide, PDL și PMP, se mârâie într-un ritual ce mimează atât de patetic adversitatea încât, comparativ,  un meci de wrestling ar putea fi  interzis pentru violență excesivă.

Cele două născoceli politice ale lui Traian Băsescu stau de fapt în expectativă și așteaptă semnul de la Palat, când se vor uni și vor ataca în devălmășie și disperare singurul inamic de care președintele se teme cu adevărat: alianța condusă de primul-ministru Victor Ponta. Până la acel moment însă, tabăra băsistă încearcă să salveze aparențele, mârâindu-se reciproc și agitându-și pe la nas oamenii de paie puși pe post de prezidențiabili.

Diaconescu este un simplu pion fără decizie, care va face fără mofturi și comentarii pasul în spate cerut de partid, pentru a elibera la momentul oportun poziția de candidat pentru Elena Udrea. De cealaltă parte, ”miraculosul” Iohannis, pe lângă rolul său toxic prin care distruge și otrăvește și ce a mai rămas din PNL după Antonescu, este de fapt un scut pus în fața Elenei Udrea, destinat să preia cât mai multe din loviturile și propaganda acidă a adversarilor. Fără Iohannis, din Elena Udrea ar rămâne doar poșeta până în noiembrie. La câte bube și belele a adus în bagajele sale, de la Sibiu, pavăza Iohannis chiar a fost aleasă cu mare grijă și ingeniozitate, să reziste exact cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Când din blindajul său se va alege praful, pe ultima sută de metri Băsescu va propune singura soluție rămasă: blonda care crede și acum că favorul unui președinte cântărește mai greu în balanța politică decât aprecierea unui popor întreg.

Ce-i rămâne de făcut alianței lui Ponta, în aceste condiții? Să nu uite nicio clipă că, până în ultimul moment, se va lupta cu marionete. Să-și drămuiască efortul și să nu prăpădească muniția. Să-l ignore pe Diaconescu care nu merită băgat în seamă și să-l ”corodeze” cât mai rapid pe Iohannis, astfel încât să o forțeze pe Udrea să-și asume candidatura mai devreme decât i-a planificat ”mesianicul” cârmaci de la Palat.

Semnalul că aceasta și nu alta este strategia lui Băsescu vine chiar din tabăra intelectualilor ostracizați și din gura avocatului lor, Sebastian Lăzăroiu, care, supărat că nu i-au ieșit pasențele cu reformiștii lui Papahagi și Funeriu, se încăpățânează ”să dea din Palat”,  spunând lucrurilor pe nume și numind-o pe Udrea candidatul din umbră al lui Băsescu pentru Cotroceni. Ținta finală a acestei șarade? Prelungirea imunității președintelui în fața legii, din poziția de prim-ministru.