Sprijinul pentru marii consumatori de energie nu îi ajută doar pe aceştia

| 12 iun, 2014

Planul Cabinetului Ponta înseamnă, indirect, un ajutor acordat angajaţilor acestor companii, pachetul guvernamental vizând menţinerea locurilor de muncă ale românilor din Galaţi, Slatina şi din toate celelalte localităţi în care consumatori mari vor beneficia de schema guvernului.

Recesiunea economică globală a lovit puternic toate ramurile industriale. Doar că, în timp ce alte state au luat măsuri pentru a ţine pe linia de plutire producţia industrială, România se prăbuşea sub povara politicilor de austeritate asumate de către Guvernul Boc, girate de la Cotroceni de către Traian Băsescu.

Astfel, în lipsa oricărui plan de salvgardare, printre cele mai lovite companii a fost marii consumatori de energie care s-au confruntat nu numai cu o reducere semnificativă a comenzilor, dar şi cu un context defavorabil, în condiţiile în care plata certificatelor verzi, imputabile inclusiv acestor companii, a potenţat efectele negative ale crizei economice în zona marilor consumatori de energie.

Iar cum guvernarea portocalie nu a fost capabilă să acţioneze în sensul sprijinirii acestor companii, care până una alta sunt şi mari contribuabili la bugetul de stat, Cabinetul Ponta a luat taurul de coarne şi a decis adoptarea unei scheme de sprijin menită să reducă din presiunea asupra marilor consumatori de energie din industria autohtonă.

Potrivit hotărârii, marii consumatori ar fi scutiți de plata a 85% din taxa certificatelor verzi. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, bugetul total estimat alocat schemei de ajutor de stat este de 750 milioane euro. "Pentru instituirea schemei de ajutor de stat (…) nu vor fi alocate fonduri de la bugetul de stat, iar procedura de compensare a certificatelor verzi ce vor fi exceptate de la plata prin aplicarea acestei scheme pe o perioada de 10 ani este stabilita de ANRE", se precizează în comunicat.

Ce înseamnă, în plan concret, schema de ajutor propusă de Executiv? Mai întâi, vorbim despre o formă palpabilă de reducere a presiunii asupra acestor companii care orimesc un adevărat balon de oxigen. Reducerea a 85% din taxa pe certificate verzi va permite companiilor mari consumatoare de energie precum Alro, ArcelorMittal sau InterAgro să îşi desfăşoare afacerile în parametrii normali. Ceea ce înseamnă implicit că, profitabilitatea acestei industrii se va traduce şi într-un grad de colectare mai mare al taxelor şi impozitelor datorate la bugetul de stat.

Totodată, planul Cabinetului Ponta înseamnă, indirect, un ajutor acordat angajaţilor acestor companii, pachetul guvernamental vizând menţinerea locurilor de muncă ale românilor din Galaţi, Slatina şi din toate celelalte localităţi în care consumatori mari vor beneficia de schema guvernului.

În pofida contestatarilor de serviciu care s-au grăbit să arunce acuzaţii privind o aşa-zisă favorizare a acestor companii, realitatea este că pachetul guvernamental de sprijin are nu doar o semnificaţie economică, ci şi o importantă dimesniune socială. Aici se observă, de altfel, principala diferenţă de viziune între “soluţiile” iraţionale de austeritate ale guvernării de dreapta şi abordarea echilibrată şi raţională a Cabinetului Ponta. Fiindcă în momentele în care această ramură industrială gâfâie, soluţia nu este aceea de a tăia în carne vie, condamnând mii de oameni la şomaj, ci aceea de a identifica acele pârghii care să permită revirimentul acestei industrii a cărei producţie depinde de consumul de energie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ