Cristian Diaconescu: un pion bun la toate și la nimic

Există o evoluție firească ce unește ca un fir roșu un eveniment politic de celălalt: acea noapte de pomină în care Traian Băsescu și ciracii săi luau pe sus partidul lui Petre Roman și-l mutau la adăpostul întunericului de la stânga la dreapta, ca pe o glugă de coceni aruncată peste gard, în aceeași ogradă a derizoriului politic în care partidul poșetă, ultima zbatere a decrepitului autocrat de la Cotroceni, a ajuns să-și desemneze drept candidat pe cel mai de stânga om din câți există în toată dreapta aceasta improvizată din două intrigi și trei trădări.

Pe cine să propună stânga deghizată în dreapta reprezentată de Băsescu dacă nu tot un arivist și un oportunist politic, care după ce toată cariera sa politică a urcat pozițiile cele înalte ale comunismului și social-democrației, ajuns în UNPR s-a zvârlit direct în brațele lui Traian Băsescu, supărat probabil că n-a fost în stare să-și convingă foștii camarazi de stânga să-l voteze pe el și nu pe independentul Sorin Oprescu. Oploșit în pepiniera de yesmen ai Palatului Cotroceni, Cristian Diaconescu și-a camuflat ambițiile la fel de confuze și neclare precum traseul său politic sinuos și nici c-a scos capul de la cutie până n-a primit ordin să pună umărul la trotineta politică șurubărită de Elena Udrea din traseiști șutiți de la PDL și primari șantajați cu fundația paravan a popularilor.

Când congresul de aplaudaci ai Elenei Udrea l-au uns prezidențiabil pentru Cotroceni, în acel moment în sală nu era nici măcar un singur om care să creadă sincer asta, nici măcar Diaconescu însuși. Și ca să-i menajeze orgoliile ce ar putea fi astfel zdrelite de iminenta sa înlocuire cu Elena Udrea, l-au mai pansat cu o funcție de mucava, dar nu în partidul de carton ci în butaforia de polistiren a Fundației Mișcarea Populară, pe poziția din care și-a dat fără glorie demisia la ordin alt ”om de bază” al președintelui: Marian Preda, cel care s-a prefăcut până în acest moment că nu vede mecanismul de ”hârtie de muște” prin care respectiva fundație trebuia să-i adune pe cei pe care legea îi ocrotea de partidul președintelui. Cum pe Preda l-au apucat pandaliile principiilor de supărare și s-a apucat să dea din casă la plecare, era nevoie de un destoinic continuator, care să-i ia locul și să stea impasibil, ca bradul, în prezidiul fundației în care dospește doar interesul autocratului de la Palatul Cotroceni. Problema cu un astfel de rahat politic este una singură: indiferent câte ”conifere” de genul ăsta vor fi plantate în jurul lui, mirosul rămâne același, de neconfundat...