Milogeală pentru EBA
Corul robilor lui Traian Băsescu, din PMP, a continuat milogeala ostentativă la adresa Elenei Băsescu, care a fost invitată insistent să se alăture, pe listele europarlamentare ale popularilor. Într-un final mutarea controversatului europarlamentar a avut loc, pe surse fiind anunțată demisia mezinei președintelui din partidul lui Vasile Blaga.
Spre amuzamentul general, se povestește că EBA nu a mai considerat necesar să-i onoreze cu prezența pe foștii săi colegi, demisia fiind dusă la PDL de un consilier. Pentru cine rememorează povestea candidaturii ”independentei” Elena Băsescu, care a năpârlit de culorile partidului până când a obținut mandatul, pentru a se reîntoarce ulterior, un lucru devine evident. Tot tapajul acesta, în care Elena Udrea, Cristi Preda și restul de anonimi din PMP o implorau pe EBA să nu candideze independentă, chipurile pentru a nu lua din voturile destinate partidului, tot acest circ de fapt încearcă să mascheze procedura prin care EBA ar fi obținut în prealabil suta de mii de semnături necesare unui candidat independent.
Acrobația a fost destul de dificilă și la prima execuție, din 2009, când PDL era totuși un partid mamut, cu organizații extrem de puternice în teritoriu. EBA a pretextat atunci independența pentru a beneficia de condițiile mai ușoare, dar și așa moftul lui Băsescu i-a costat pe democrat-liberali voturi importante în teritoriu, mai ales în acele zone în care aceste voturi ”cedate” în secret pentru fiica lui Traian Băsescu însemnau departajarea față de liberali și social-democrați.
În paralel, în prezent, senatorul Mircea Diaconu, proaspăt demisionat din PNL, se luptă să strângă numărul necesar de semnături, tot ca independent. Ne îndoim sincer că EBA a reușit în timp record și liniște deplină să obțină mai mult decât un actor atât de cunoscut și apreciat ca Mircea Diaconu. Din ce buzunar și cu câtă ușurință a scos în prezent EBA din buzunar 100.000 de semnături pentru care, la vremea aceea, a trudit tot PDL-ul? Răspunsul este scurt, pleznit și ridicol: n-a făcut-o! Suta de mii de semnături pentru EBA sunt minunate, dar lipsesc și nimeni nu le poate dovedi public.
Insistența lamentării publice executate pe rând ba de Udrea, ba de preda, este peste poate de suspectă...
Toată milogeala asta penibilă a avut doar un scop dublu, în primul rând un pretext de a mai capta un pic atenția mass media pentru piticimea populară a lui Băsescu și, în al doilea, mascarea jenantului detaliu că toată sforțarea improvizării pe repede înainte a unui partid sub sigla PMP nu are alt rost decât salvarea mandatului și carierei de europarlamentar al mezinei prezidențiale.
Peste acest circ ieftin, vine răzbunarea mocnită de Vasile Blaga, supărat pentru umilința și ofensa adusă de Boc, care a lăsat de izbeliște mitingul propriului partid, de la Cluj, pentru o fandoseală bucureșteană a Fundației Mișcării Populare, la București. Buldogul i-a lătrat scurt pe ”traseiști”, urmează publicarea unui sondaj important pentru țară, comandat de PPE: partidul lui Băsescu pierde alegerile europarlamentare. Toată această agitație e doar mult zgomot pentru nimic!
Ştirile orei
Iar partidul....cacareaza, fiind asa de mic, nu-i poate garanta reusita si se teme de marele esec....
Deci: EBA nu are semnaturile si nu are garantia ca PMP ii asigura reusita pentru un nou mandat....Totul este un circ besescian...
se vede ca ai alte "deprinderi" in care esti "calificata"..
pe "centura" ziaristicii...
eba nu mai candideaza..
tu candidezi la culmea ridicolului...