Băsescu: sursa tuturor conflictelor

Că și-a admis scăpările minimizându-le importanța, mult prea celebrele sale episoade hăhăite, sau că o face cu viclenia vanitoasă a celui care, de fapt, abia așteaptă să fie contrazis și lăudat într-o contrapartidă, cert este faptul că președintele Băsescu a reușit să demonstreze în două mandate împlinite în fruntea statului român că este deopotrivă incapabil să-și recunoască defectele, să-și admită erorile și să învețe oareșice din acestea.

Procedura uzuală fiind, desigur, aceea în care un om care ajunge la un moment dat să realizeze, singur sau la îndemnul altora, că are niște scăpări datorită cărora face erori, va face tot posibilul să-și corecteze acele scăpări pentru a elimina erorile respective.

Traian Băsescu este mult prea vanitos pentru a se supune regulilor generale, chiar dacă acestea sunt cele general admise, ale bunului simț. La Gala Mediatorilor 2013, a zâmbit ca o starletă în fața invitaților și a decalarat că: ”Prin Constituţie, sunt mediatorul constituțional în societatea românească (...), dar trebuie să recunosc faptul că mie nu mi-a reușit grozav”.

Problema este că Băsescu nu este nici blondă, nici tânără și frumoasă și, nefiind o starletă, pe cale de consecință nu simțim nevoia să-i admirăm, nicidecum să-i aplaudăm, nonșalanța cu care admite că a sfeclit-o, ratând îndeplinirea celui mai important rol pe care Constituția i-l rezervă președintelui. Ne gândim de asemenea că sinceritatea causeur-ului Băsescu este o sforțare evidentă în falset. Domnia sa nu are nici cea mai vagă idee cât de gravă este o asemenea afirmație și crede că, după 10 ani de zile la Cotroceni, le-a văzut pe toate și ca atare orice îi este permis.

Băsescu privește relaxat ratarea exprimată în discurs și surâde satisfăcut, considerându-se superior și de admirat, pentru sinceritate. Nici prin gând nu-i trece că tocmai a reușit să confirme toate acuzele acelora care se pregătesc să-i analizeze și judece activitata ca președinte al României, voci care atrăgeau atenția asupra gravității extreme a atitudinii sale față de funcția pe care încă o deține și față de care are obligații și constrângeri extrem de clar expuse în legea fundamentală.

Nonșalanța de acum vine astfel în continuarea firească și în sprijinul argumentației acelora care-l acuzau de chiul când a refuzat să se ducă la reuniunea la nivel înalt a ONU, de la New York. Președintele ne-a sfidat atunci, insultând inteligența cetățenilor acestei țări prin scuzele improvizate în dorul lelii și care nu reușeau nicidecum să acopere neîndeplinirea uneia dintre sarcinile presupuse de funcția sa. Atunci a declarat că nu s-a dus pentru că nu mai sunt bani.

Odios argument aruncat în obrazul românilor care ar fi preferat cu siguranță ca președintele să le zică mai degrabă că deoarece nu mai sunt bani, nu se mai duce cu elicopterul la Cireșica sau la schi nautic sau, mai ales, că renunță să facă campanie electorală în locul nepricepuților de la Mișcarea Populară. Acum se frăsuie în fața unei săli înmărmurite, trei sferturi dintre oamenii de acolo având o valoare intelectuală mult peste tot mai modestele sale capacități compensate prin ieșiri colerice și declară cu emfază că el nu prea le are cu medierile.

În acest caz, nu putem decât să constatăm că însuși președintele a confirmat toate atacurile la adresa sa, atacuri care au subliniat mereu că în loc să medieze, președintele a fost o sursă permanentă de conflict în societatea românească. Acest fapt ar fi realmente amuzant dacă nu ar fi extrem de grav: președintele României, Traian Băsescu tocmai a recunoscut că modelul pe care l-a impus a fost unul conflictual. Mai pe românește, Băsescu a recunoscut că este un președinte prost.