Motivarea arestării Şefului Antenelor

| 03 iun, 2013

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat că a încălcat deontologia profesională şi s-a folosit de funcţia deţinută în trustul Intact pentru a exercita presiuni asupra administratorului de la RCS/RDS, Ioan Bendei. Astfel, el a "îngrădit libertatea psihică a părţii vătămate", susţine Judecătoria Sectorului 1 în decizia de arestare preventivă a lui Alexandrescu.

Magistraţii au stabilit că Sorin Alexandrescu a manipulat publicul prin "difuzarea materialelor de presă în scopul dobândirii de avantaje financiare în mod ilicit".

"Cu privire la persoana inculpatului Alexandrescu George Sorin, instanţa mai reţine şi faptul că acesta este o persoană publică, care conduce Antena Group, entitate ce reuneşte toate operaţiunile companiilor Antena 1, Antena 2, Euforia şi GSP TV, posturi de televiziune în cadrul cărora se realizează emisiuni cu mare rezonanţă asupra publicului, dezbătând subiecte de larg interes. Inculpatul, în loc să îşi dea acordul pentru difuzarea materialelor de presă în scopul informării publicului, a înţeles să dobândească prin aceasta avantaje financiare în mod ilicit, prin constrângerea părţii vătămate să accepte condiţiile care i-au fost impuse", se arată în motivarea instanţei, dată publicităţii luni.

De asemenea, directorul Antenelor a profitat de poziţia în care se află pentru a obţine mai multe foloase materiale, susţin magistraţii.

"Inculpatul s-a folosit de funcţia importantă pe care o deţine în cadrul grupului Intact Publishing, aflându-se în poziţia de a exercita o mare influenţă asupra opiniei publice, pentru a obţine beneficii materiale, valoarea folosului urmărit de inculpat fiind extrem de ridicată. Instanţa reţine că inculpatul a exercitat acte diferite şi variate de presiune asupra părţii vătămate, menite să amplifice starea de temere a acesteia, în scopul de a obţine perfectarea unui contract în condiţii avantajoase. Contrar deontologiei profesionale, inculpatul a profitat de avantajele faptului că este conducătorul unui important trust media, înţelegând să valorifice informaţiile obţinute în această calitate, în interesul său şi al companiei pe care o conduce, îngrădind libertatea psihică a părţii vătămate", se mai spune în decizia instanţei.

Instanţa mai explică faptul că "are în vedere caracterul conspirat în care a acţionat inculpatul, care denotă o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare şi tragere la răspundere penală, dar şi poziţia sa procesuală nesinceră, în ciuda materialului probator complex administrat în cauză. Conduita inculpatului care a negat săvârşirea faptei, în ciuda evidenţei probelor, nu oferă garanţii că, odată lăsat în libertate, ar adopta un comportament procesual corect".

Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri arestarea preventivă pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de procurorii DNA că a şantajat un administrator de la compania RCS/RDS.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, ce se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ