MRU: Traian Băsescu ar fi cel mai bun premier. Nu mă dezic de el

“Cel mai bun premier pe care l-ar fi putut avea România este Traian Băsescu. El se numără printre puţinii politicieni români – dacă nu chiar singurul – care a înţeles că sistemul nu se dărâmă, sistemul se reconstruieşte şi se consolidează din interior. Din nefericire, cele mai multe pârghii pentru reformarea sistemului se găsesc la Palatul Victoriei şi nu la Cotroceni.

Problema majoră a României se găseşte în fragilitatea sistemului pe care ne bazăm şi provine din modul în care a fost construit în anii ’90. Toate hibele cu care ne luptăm acum vin din incompetenţele şi ezitările începutului. Republică struţo-cămilă, nici prezidenţială, nici parlamentară. Raport incert între instituţii, cu portiţe în legi care au permis politizare excesivă. Personalizarea prin recurgerea la metafora regimului Iliescu, Constantinescu sau Băsescu a ţinut sistemul captiv jocurilor politice şi l-au împiedicat să evolueze.

Ion Iliescu s-a plâns de sistemul defect când l-a numit “capitalism de cumetrie”, dar a uitat să spună că e şi vinovat de existenţa unui sistem care nu era nici socialist, nici capitalist. I-a urmat Adrian Năstase care a priceput foarte bine cum funcţionează sistemul şi a încercat să şi-l subordoneze propriilor orgolii. Confuzia între ce-şi dorea şi ce ar fi fost corect să facă i-au răpit titlul de cel mai bun Prim Ministru cu care l-au gratulat alţi oameni politici de-a lungul timpului.

Traian Băsescu a înţeles sistemul şi cred că a şi empatizat cu el. A înfiinţat comisii prezidenţiale şi a încercat să vină cu soluţii concrete de cele mai multe ori. L-a ajutat experienţa de comandant de navă, primar şi ministru. Chiar şi ultima ieşire, în care a ales între Justiţie şi fratele său, e o acceptare a sistemului mai presus de orice influenţă personală.

Dar cine e până la urmă sistemul? Aş zice că e tot ce ne înconjoară, e sistemul de educaţie şi sistemul medical, e sistemul de colectare a taxelor sau sistemul juridic, e cel pe care instituţiile statului îl au în grijă zi de zi şi din care fac parte şi ele în egală măsură. E tot ce face o ţară funcţională şi e tot ce criticăm de dimineaţă până seara când suntem nemulţimiţi de ţara în care trăim.

Greşeala fundamentală a ultimilor 25 de ani este că în loc să ne concentrăm pe sistem, ne-am concentrat pe oameni. E simpatic? Bun de gură? Descurcăreţ? E bun să îl votăm. Nu contează că nu a făcut nimic, nu contează că are un CV dubios şi plin de nereguli, nu contează că şi-a pus neamurile şi prietenii prin funcţii din prima zi de mandat. Şi ar fi mers şi aşa dacă sistemul nu ar fi şubred. Dacă am fi avut un sistem nepolitizat, solid şi funcţional, oamenii politici ciudaţi, de care am avut parte, nu ne-ar fi afectat substanţial.

Problema e că la fiecare schimbare, sistemul reacţionează şi se schimbă şi el. Şi uite aşa nu avem un sistem educaţional predictibil în care să ştim că examenele de capacitate sau bacalaureat sunt la fel în fiecare an, nu după cum îi trece prin cap noului ministru. În sănătate e o debandadă totală şi nu mai ştii dacă e bun sau nu managementul specializat. Strategia de autostrăzi se modifică la fiecare schimbare de ministru, doar numărul de kilometrii construiţi nu prea se modifică. O putem ţine aşa cu exemple mult şi bine.

Soluţia există, dar e nevoie de voinţă. În primul rând din partea electoratului, pentru că nu văd disponibilitate din partea clasei politice. E nevoie să alegem oameni politici mai puţin preocupaţi de sine şi mai mult de sistem. Să luăm ca exemplul Polonia – dacă nu găsim un exemplu local – cu bune şi să învăţăm din rele. Să sprijinim câţiva oameni politici dispuşi să pună sistemul înaintea propriei imagini. Să nu mai căutăm omul providenţial şi să ne uităm puţin şi după plictisul eficienţei. Să începem să gândim de două ori înainte de a face un gest sau de a spune o prostie.

Perspectiva nu e optimistă. Victor Ponta rămâne candidatul cu cele mai mari şanse în toamnă, deşi aş vrea să văd o măsură serioasă de-a sa în ceea ce priveşte reformarea sistemului şi întărirea lui. Măcar de-ar fi oferit un strop de management într-o mare de idolatrie. Nu întâmplător şi-a dorit să fie consiliat de Tony Blair, un maestru al promovării de sine pe vremea când conducea Guvernul Britanic. I-aş recomana lui Victor Ponta să întrebe opinia publică şi clasa politică britanică despre cum şi-a încheiat mandatul tutorele său.

Experienţa mea cu reforma sistemului a fost destul de nefericită. În cele două luni de mandat de premier am început câteva schimbări în ceea ce priveşte destructurarea sistemului. Nu am apucat să le duc la capăt. Reacţia din partea clasei politice a fost rapidă. Când au început să vadă că îşi pierd din privilegii şi influenţă au reacţionat visceral. S-a găsit o majoritate transpartinică speriată de ce urma să se întâmple încât să ajute la răsturnarea Guvernului. Unii dintre ei şi-au asumat chiar şi pierderea puterii.

Nici cu presa nu e foarte uşor zilele acestea. Când am susţinut că Traian Băsescu e o victimă a nefuncţionării sistemului în cazul Bercea, s-a găsit Ion Cristoiu să ia discuţia ca pe o lepădare a mea de Preşedinte. Vreo dezbatere despre faptul că sistemul are breşe? Aş, de unde!? Ungureanu a muşcat mâna care l-a hrănit şi gata! Vreo privire critică asupra legilor care au permis aşa ceva şi care vor mai permite în viitor noi vulnerabilităţi ale celor mai importanţi oameni din stat? Nici asta, doar câteva pseudo-analize prin care unii autori mă bănuiau că mi-am negociat slujbe pe la Victor Ponta.

Dezbaterile care se tot personalizează sunt o tragedie pentru noi. Nu poţi intra în zona neutră a discuţiilor profesionalizate despre sistem pentru că sunt prea terne pentru marele public. În schimb toate declaraţiile se personalizează şi devin motiv de ceartă. Victor Ponta se luptă cu Traian Băsescu şi nimeni nu are curajul să intervină decât dacă e clar arondat unei părţi. Altfel eşti trădător, orice ai spune. Dacă am declarat că în jurul lui Traian Băsescu s-au construit vulnerabilităţi, o armată de denigratori m-au luat în primire. Şi atunci cum să atenţionezi asupra pericolului? Cum să repari ce e defect în sistem?

Ne aflăm în domeniul alegerilor imposibile, în care doar extremele contează. Deplâng lista lungă de oameni capabili care nu mai sunt în jurul Preşedintelui pentru că au pierdut în faţa extremiştilor care au acaparat invariabil toate poziţiile echilibrate. Există profesionişti şi în jurul Puterii, dar nici ei nu au voce în faţa exceselor de imagine ale lui Victor Ponta şi ale cererilor baronilor locali. Poate nu ar strica o platformă a rezonabililor! Cineva va trebui să apere şi sistemul în faţa atâtor Bisericili dedicate Adorărilor Personale. Cel mai bun preşedinte sau cel mai bun premier va fi cel care va ajuta sistemul să funcţioneze.”

Citeşte şi: Cum a ales MRU să-şi pună cenuşă în cap după ce a spus că Băsescu ştia de matrapazlâcurile fratelui Mircea