NARCISA IORGA, propusă pentru un nou mandat de membru al CNA, de către preşedintele BĂSESCU

| 29 sep, 2014

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a fost propusă pentru un nou mandat în CNA, de către preşedintele Traian Băsescu.

Surse din Comisiile de Cultură din Parlament au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că propunerea a fost deja înaintată Comisiilor de Cultură din Parlament, care marţi vor audia candidaţii propuşi de cei în drept pentru ocuparea locurilor ce urmează să se vacanteze în Consiliul Naţional al Audiovizualului.

La rândul său, Narcisa Iorga a confirmat pe contul oficial de Facebook că a fost propusă pentru un nou mandat de membru al CNA.

"Confirm că am fost propusă pentru un nou mandat de membru CNA, însă nu cred că am vreo şansă. Parlamentarii majoritari nu mă vor vota, invocând finalul de mandat al preşedintelui României, care face propunerea. În fapt, abia aşteaptă să scape de mine. Până mâine, când înţeleg că este posibil să fie şi votul în plenul reunit al Parlamentului, dar despre care eu nu am nicio informaţie oficială, mai e puţin. Vom trăi şi vom vedea! Cum s-a întâmplat în 2008, când Călin Popescu Tăriceanu a propus şi a obţinut două locuri în CNA înainte de vreme, este altă poveste", a scris Narcisa Iorga pe contul său de Facebook.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a informat în prima parte a lunii septembrie conducerea Senatului privind încetarea mandatului a patru membri ai CNA - Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea.

Într-o scrisoare pe care preşedintele CNA, Laura Georgescu, a înaintat-o conducerii Senatului se spunea că îşi vor înceta mandatul de membri ai CNA Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea Şuhan (membre titulare din 14 octombrie 2008), Christian Mititelu (membru titular din 4 noiembrie 2008) şi Radu Călin Cristea (numit membru titular în locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Mihai Mălaimare, în continuarea mandatului, până la data de 3 noiembrie 2014).

Narcisa Iorga a fost propusă membru în CNA de preşedintele României, Cristina Trepcea a fost propusă de Camera Deputaţilor, iar Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea - de Guvern.

În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 11 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Viorel-Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Durata mandatului membrilor CNA este de 6 ani, potrivit Legii audiovizualului.

Mandatele membrilor CNA Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Valentin Jucan vor expira în 2018.

Aceştia au fost validaţi ca membri titulari ai CNA în anul 2012. Laura Georgescu a fost propusă de Guvern, Viorel Vasile Buda - de Camera Deputaţilor, Florin Gabrea - de preşedintele României, Lorand Turos - de Senat, Monica Gubernat - de Camera Deputaţilor, Răsvan Popescu - de Senat şi Valentin Jucan - de Senat.

Potrivit articolului 11 din Legea audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea: Senatului - 3 membri; Camerei Deputaţilor - 3 membri; Preşedintelui României - 2 membri; Guvernului - 3 membri.

Propunerile nominalizează candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant şi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, în termen de 15 zile de la data declanşării procedurii de numire. Birourile permanente ale celor două Camere înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă comună. În urma audierii, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun pe care îl prezintă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului celor două Camere.

Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 6 ani.

Potrivit Legii audiovizualului, membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat. Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licenţe audiovizuale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 sep, 2014
tadeus
Si
vaeste frica ca va fi acolo

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ