De ce n-a cerut Macovei și verificarea surselor și a destinației sacilor de bani de la Bercea Mondialu?

| 30 sep, 2014

Candidatul independent Monica Macovei a depășit cu mult limita simplelor comentarii la adresa lansărilor contracandidaților săi, oricât de acide, atunci când a calificat lansarea lui Victor Ponta pe Arena Națională drept ”faraonică” și a susținut că este necesară o verificare a surselor de finanțare a evenimentului organizat de PSD-UNPR-PC.

Monica Macovei nu pare să sesizeze că se poziționează astfel cât se poate de neprincipial față de contracandidații săi. Ca procuror, chiar și ministru al Justiției astfel de mențiuni nu ar fi stârnit controverse. Cu un mic efort de imaginație ne-am putea imagina chiar cum europarlamentarul Monica Macovei trage un semnal de alarmă la Bruxelles pe o temă pe care o consideră importantă.

Problema de principiu însă este că, cel puțin pe perioada actualei campanii electorale, Monica Macovei ar trebui să se abțină să joace un dublu sau chiar triplu rol. Pur și simplu nu dă bine în pagină și nu poate fi în același timp candidat în cursa pentru Cotroceni și procurorul care să ceară anchetarea adversarilor săi. Dar se pare că Monica Macovei a căpătat oareșce obiceiuri mai lispsite de eleganță în decursul lungilor ani de colaborare cu Traian Băsescu, președintele care nu s-a sfiit să interpreteze concomitent exact atâtea roluri câte i-au fost necesare pentru a-și elimina adversarii politici.

Mărturisesc că referirea la președintele Băsescu nu este întâmplătoare, ci se datorează observației că în legătură cu el și mai ales fratele lui, deformațiile profesionale ale procurorului Monica Macovei nu s-au manifestat niciodată. Ce interesant ar fi fost totuși dacă ar fi subliniat la fel de prompt și necesitatea cercetării dedesubturilor financiare ale întortocheatulu caz Bercea-Băsescu, respectiv anchetarea provenienței dar și al traseului sacilor cu bani după faimoasele discuții ajunse publice dintre cei doi arestați. Am fi avut ocazia incredibilă s-o suspectăm pe Monica Macovei de consecvență...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ