Iohannis s-a integrat perfect în famiglia portocalie

Lansarea candidatului Klaus Iohannis în Piața Victoriei, cu surle, trâmbițe și răcnetele ridicole devenite deja un ritual obișnuit al vicepreședintelui Ludovic Orban, nu a putut să ascundă câteva detalii importante și deranjante pentru echipa ACL. Discursul electoral al lui Iohannis a rămas la fel de gol de conținut, cu singura temă centrală persoana primului-ministru Victor Ponta, asupra căreia se execută foc susținut cu toată muniția din dotare. Din acest punct de vedere, atacurile vehemente ale lui Iohannis se suprapun perfect cu cele ale Elenei Udrea și nici măcar desfășurarea ambelor mitinguri electorale în aceeași locație, în fața Guvernului, nu mai apare ca o coincidență.

Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS PROGRAM PREZIDENŢIAL. Cum arată "România lucrului bine făcut"

Pe fondul unui sofism cu valențe antidemocratice (nu-i cereți angajamente, căci Iohannis e omul faptelor, nu al vorbelor) singura preocupare explicită pentru candidatul ACL este persoana contracandidatului său, pe a cărui corodare la guvernare mizează tot, în asemenea măsură încât, dacă prin absurd Victor Ponta s-ar retrage din cursă, Iohannis, rămas fără subiect, ar fi nevoit să-l urmeze. Înțelegem preocuparea sa majoră vis-a-vis de avantajul strivitor al contracandidatului său, dar chiar și așa Iohannis ar trebui să identifice totuși ceva de comunicat și acelor alegători care nu sunt interesați de persoana premierului, nici pro și nic icontra. Până în acest moment singurul lucru aproape impalpabil cu care a ieșit Iohannis la rampă, afară de tonul agresiv la adresa adversarului său, este acest slogan cam jigărit, al României lucrului bine făcut, croit de fapt pe un concept preluat fără citarea sursei din cartea autorului polonez Tadeusz Kotarbinski, din 1955 – „Tratat despre lucrul bine făcut”.

Secondat ca și Elena Udrea de oamenii lui Traian Băsescu sau de mesajele acestora din teritoriu, Klaus Iohannis a încercat să ”încingă” o masă amorfă și cam rebegită de frig cu un discurs centrat pe ideea de revanșă, distrugere și război politic. Rezultatul, deloc surpinzător, este în mod evident ridicarea mingii la fileu pentru Victor Ponta, al cărui discurs centrat pe ideea de ”unire” a românilor și pe necesitatea construirii și reconstruirii apare comparativ nu doar moderat, ci mai ales abordare pozitivă, orientată spre viitor și anticonflictuală.

Prin lansarea la două zile distanță a programului său prezidenţial, la Palatul Parlamentului, Klaus Iohannis nu elimină defel aceste neajunsuri. Chiar dacă elimină în acest ultim discurs violentele atacuri împotriva favoritului cursei prezidențiale, nu aduce argumentele pro domo necesare propriei campanii. Discursul său rămâne plin de cuvinte goale și propuneri fără susținere, din categoria celor respinse automat, de ani buni de zile, de români: o să facem și o să dregem. Bine, dar cum?

Iohannis anunță că va susține majorarea bugetului pentru apărare la 2% din PIB. Frumos, dar pentru un astfel de obiectiv mai bine rămânea în băncile Parlamentului sau candida pentru Palatul Victoria. Iohannis mai anunță că vom avea în el un garant al statului de drept și al independenței justiției. Sincer, după episodul Băsescu, majoritatea românilor ar fi fericiți dacă viitorul președinte nu s-ar mai amesteca deloc în mecanismele Justiției. Cum poți să te pretinzi viitorul garant al independenței acesteia când ai un proces penal pierdut la activ?

Citeşte şi: Cine este şeful de campanie al lui Klaus Iohannis? Răspuns: şeful de campanie al lui Traian Băsescu

Și cum poți să aberezi liber despre garantarea statului de drept și să spui în același discurs că existența ofițerilor acoperiți în presă este un lucru firesc, care nu ar trebui să ne alarmeze?

Mai spune Iohannis o seamă de chestiuni care s-ar potrivi mai bine în discursul unui viitor premier, cum ar fi de pildă promisiunea că în România lucrului bine făcut kilometrii de autostradă nu vor mai rămâne pe hârtie. Cum? Nu se știe, dar bănuim că nu poate vorbi serios pe această temă cineva care tocmai s-a aliat cu partidul lui Boc, Blaga și Băsescu, da acel Băsescu care afirma că România nu are nevoie de autostrăzi și acel Boc care le-a construit în ritmul melcului.