Nicolae Labiş. Lichidat de securitate sau victima unui accident stupid? Adevărul despre poetul mort la 21 ani

Marele Nichita Stanescu (1933-1983), mai mare cu doi ani decat Labis, a povestit, la un moment dat, cam ce a insemnat pentru el intalnirea cu Nicolae, intr- un amfiteatru al Facultatii de Filologie din Bucuresti. “Ne-a recitat poemul «Moartea caprioarei»... Am ramas cu gura cascata. Pana atunci, credeam ca sunt si eu un poet mare. Ei bine, in momentele cand Labis recita, mi-am dat seama cat de mare poet era el si cat de prost eram eu...”.

Mai mult, Nichita a considerat ca nu poate publica nimic cat timp traieste Labis, dovada ca primele poezii ale “Ingerului Blond” apar in martie 1957, la trei luni distanta de tragicul accident de tramvai. Fire sensibila si cu darul premonitiei, Labis si-a anticipat moartea printr-o poezie scrisa cu cateva luni inaintea accidentului de tramvai care avea sa-i curme viata. Una dintre surorile poetului, Margareta, a povestit pentru Jurnalul National intamplarea ce a determinat aparitia acelor randuri tulburatoare: “O minge de foc (n.r. - un fulger) a patruns prin firul antenei de radio, prin partea de sus a peretelui exterior, de la camera unde atunci dormeau parintii si sora mea Teodora. Globul incandescent a perforat barnele din lemn si tencuiala fara sa aprinda casa. Tata a vazut ingrozit cum, in intunericul noptii, mingea de foc dansa imponderabil in aer deasupra patului mare, dublu, si cum apoi s-a scurs nevazuta prin manerul de metal al unei umbrele rezemate de peretele opus sparturii”.

Chiar in ultima vara a lui (1956), Labis - marcat emotional de “vizita” fulgerului - a asternut pe hartie urmatoarele versuri, interpretand ciudatul eveniment ca pe un avertisment trimis de catre moarte, asa cum considera si astazi sora lui Margareta:

“Ti-a insemnat natura prin trasnet unde stai,

Zdrelindu-ti-o, cu flacari primejdioase, casa,

E semn de neastampar si de noroc sa-l ai

Pana cand neagra doamna o sa-si invarta coasa”.

Labis a avut o ascensiune fulgeratoare, debutand in ziarul Zori Noi, in 1950, la doar 15 ani. Termina apoi Scoala de Literatura Mihai Eminescu din Bucuresti, dupa care urmeaza, vreme de un semestru, cursurile Facultatii de Filologie din Capitala (1954). In 1956, ii apare volumul “Primele iubiri”, iar dupa moarte, doi ani mai tarziu, in 1958, se publica si cartea “Lupta cu inertia”. Considerat varful de lance al generatiei saizeciste, Nicolae Labis a lasat in urma versuri nemuritoare si amintiri frumoase, dar si o multime de regrete si de intrebari fara raspuns.

Misterul mortii lui Labis dainuie si astazi. In noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, poetul ajungea sub rotile unui tramvai, dupa o seara petrecuta cu prietenii la restaurant, si se stingea 12 zile mai tarziu, la 22 decembrie, paralizat si devorat de bronhopneumonie, scrie bzi.ro.

Reconstituirea acelei nopti de decembrie incepe la restaurantul Capsa din Bucuresti, acolo unde Labis si-a petrecut seara intr-un cerc de prieteni. Demna de mentionat este aparitia la masa poetului a unei dansatoare din ansamblul Ciocarlia al Ministerului de Interne, Maria Polevoi, despre care se spunea ca dorea de mult sa intre in viata sentimentala a lui Labis. Din declaratiile martorilor, seara, stropita din plin cu tuica, s-a prelungit apoi la restaurantul Victoria, petrecerea spargandu- se spre miezul noptii. Apoi, Labis s-a indreptat spre statia din fata Spitalului Coltea, in asteptarea tramvaiului, insotit de doua femei, Zizi Munteanu si dansatoarea Polevoi. Acolo, pe refugiul statiei, Labis a fost lovit de tramvai si a cazut intre vagoane. Unii au spus ca a vrut sa ia tramvaiul din mers, altii - ca era beat si ca n-a fost atent. S-a mers si pe varianta ca era urmarit de un securist care l-ar fi impins pe cel pe care-l fila.

Poetul, pe patul Spitalului de Urgenta, unde a fost dus in graba, le-a facut o marturisire socanta prietenilor sai, Mihai Stoian si Florin Mugur. Astfel, Labis le-a povestit acestora ca in momentul accidentului era insotit de doi barbati si de o femeie, iar cand a incercat sa urce in vagon, cineva l-ar fi imbrancit si atunci s-a agatat de gratarul dintre vagoane, cazand cu capul in jos si lovindu-se de caldaram. Labis a agonizat 12 zile pe patul de spital, paralizat de la torace in jos, cu coloana fracturata, si a murit de bronhopneumonie in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1956.

Versiunea anchetatorilor a fost aceea ca “accidentul, produs cand tramvaiul cu numarul 13 intra in statie, s-a petrecut doar din vina poetului, care era in stare pronuntata de ebrietate si nestapanind picioarele”. Maria Polevoi, dansatoarea care l-a dus pe Labis la spital si singurul martor care putea sa mai faca lumina, s-a sinucis in 1979, dupa ce a luat o doza mare de somnifere.

Stelian Tănase, manat de misterul din jurul mortii poetului, a investigat pe blog cazul cutremurator al lui Nicolae Labis.

"Asasinat? S-a sinucis? Accident? Împrejurarea rămîne pină azi o enigmă. Am cerut dosarul morții sale la arhiva SRI în urmă cu 15 ani. Mi s-a dat o pagină, într-un carton gri. Am făcut aceeași încercare prin 2007-8 la CNSAS. Tot fără succes. Cineva mi-a spus o dată că ar flabis 5i văzut niște pagini. Ele trebuie să existe – măcar cele ale procesului intentat vatmanului. labis 2Miliția a făcut o anchetă și fiind un accident soldat cu victimă, l-a trimis în judecată. Exista depozițiile martorilor, fotografii, probe, măsurători. A fost un proces…Unde este dosarul acesta ? A dispărut? Cine era interesat să îl ascundă? E de știut. Securitatea ? Numai ea avea puterea să distrugă un dosar.

Despre Labiș s-a vorbit apoi în mai multe procese politice și anchete la Securitate prin 1958-59. Unii dintre prietenii lui au fost arestați, interogați, judecați, închiși și eliberați în 1964 la amnistie. Subiectul anchetelor a fost legătura unor studenți și tineri scriitori cu Labiș pe fondul revoluției din Ungaria din toamna 1956. 1956 a fost și anul dispariției poetului. Împrejurările acelea sunt pînă azi neclarificate deși s-a vorbit mult despre moartea lui. Pare să existe cineva care a obscurizat urmele întregii afaceri. A fost Labiș lichidat de Securitate!? Asta e întrebarea cheie. Unii au scris și cărți despre dispariția lui. Zvonurile s-au înmulțit, versiunile diferă mult și merg de la asasinat la silabis 2nucidere, la un banal accident de tramvai, cu un bețiv labis 3căzut sub șine.

Cineva ii tradusese două poezii intr-o gazetă din Budapesta, ceea ce a alarmat niște oficiali de la București. Apoi erau rivalii din Școala de literatură. Unii au pozat chiar in prieteni cînd steaua lui fusesere reabilitată în anii 60. Nicolae Labis, speranța poeziei regimului comunist din anii ’50, a întors oare armele împotriva acestuia? A fost pedepsit pentru faptul că susținea ideile revoluției de la Budapesta? Că citea literatură interzisă, că scria în ultima vreme poezii protestatare ? Unde se ascunde adevărul? Nlabis 2u fusese Labiș devotat regimului, poetul artei proletare ? Nu flabis 3usese un avîntat poet utecist?

Într-o zi rece de decembrie, doi bărbați se pare că l-au îmbrîncit sub roțile unui tramvai care intoarcea între biserica și spitalul Colțea și Muzeul Sutzu. Cind s-a stins, cîteva zile mai tîrziu, pe 22 decembrie, la spital din str. Ion labis 5Mincu, Nicolae Labiș nu a avut lumînări la căpătîi, ci doi securiști, spune Mircea Dinescu: “Îl interogau si atunci. În 1972 mi-a povestit Zaharia Stancu …in biroul lui somptuos: .

Ironia face, că acea noapte să fie prima în care tramvaiele circulau și după miezul nopții. “A fost dus imediat la Spitalul Colțea, dar fiind fără speranță de labis 1supraviețuire, nu au vrut să-l țină bolnav acolo. A ajuns apoi la Spitalul nr. 9,dar nici aici nu au vrut să-l țină. Într-un final a fost acceptat la Spitalul de Urgența”.