Misterele din Marea Neagră - dispariţii suspecte şi fenoneme inexplicabile
Lucruri stranii se petrec în Marea Neagră, iar cercetătorii s-au apropiat de acest loc pentru a studia fenomenele care au asemănat-o cu Triunghiul Bermudelor.
Potrivit ultimelor rapoarte, în Marea Neagră ar fi dispărut inexplicabil mai multe nave, iar anomaliile magnetice au îndreptat atenţia oamenilor de ştiinţă asupra acestui loc care pune şi România pe harta misterelor.
La 45 de kilometri nord-vest de Sulina, în Marea Neagră, se află un misterios Triunghi al Bermudelor, unde se presupune că au dispărut păsări, corăbii şi chiar mici insule. Zona este cunoscută din Evul Mediu, însă explicaţiile fenomenului sunt încă relative. Conform dacialibera.com, anomalia se deplasează spre litoralul românesc.
Supranumit „Vârtejul morţii”, micul Triunghi al Bermudelor unde s-au petrecut diversele ciudăţenii se află în apropierea Insulei Şerpilor. Primii care au vorbit despre el au fost turcii. În prezent, armata ucraineană studiază cu atenţie această zonă.
Unele povestiri din secolele XIII şi XIV vorbesc despre un "vârtej alb" în apropiere de Sulina, care târa la fundul mării diverse obiecte. Cei care răspândeau aceste poveşti erau cei care reuşeau să scape din astfel de incidente.
La 31 mai 1944, spre exemplu, acolo ar fi dispărut crucişătorul Tiolkovsloi. Totul s-a petrecut în plină zi, în ciuda faptului că vremea era excelentă.
La două luni după acel incident, cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră şi au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite. Nici până în ziua de astăzi nu au mai fost găsite.
O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut în 1990. Un mic aparat de zbor grecesc a dispărut atunci, la numai 30-40 kilometri de ţărmul românesc.
Una din cele mai surprinzătoare dispariţii, însă, a avut loc un an mai târziu, în 1991. 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracţie a petrolului au dispărut atunci fără urmă.
Platforma a fost găsită la 50 de kilometri distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.
Mai mulţi cercetători au încercat de-a lungul timpului să dezlege misterul vârtejului. Cele mai dese concluzii vorbesc despre o formă stranie de magnetism, care se manifestă pe o suprafaţă de circa 10 kilometri.
Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracţiune de secundă până la câteva minute.
Această anomalie magnetică se deplasează lent prin Marea Neagră. Se presupune că va ajunge curând şi în litoralul românesc, întrucât zona se deplasează momentan spre Sulina.