Noul Cod Penal bagă tabăra Băsescu în cod roșu de nesimțire și tupeu
Cum, bibicilor?! Cum doamna Macovei, domnule Predoiu, doamna Kovesi, vi se pare cumva că cineva a încercat să pună acum 4 ani bazele unui stat polițienesc, în care Justiția și Codul Penal au fost gândite să le-o tragă cu sete adversarilor? Cum domnu' Băsescu? E pavăză pentru corupți? Sunteți incompetenți sau nesimțiți, până la urmă?
Mai mult decât atât, acestea au fost trecute de guvernul Boc fără nicio dezbatere publică sau parlamentară, prin asumarea răspunderii unui guvern despre care CCR a scris negru pe alb că era condus din umbră de Traian Băsescu!
Președintele Traian Băsescu desconsideră o țară întreagă acum, pentru a doua oară după ignorarea referendumului de demitere, când cere actualului Guvern să rezolve problemele pe care le-a generat el însuși și Guvernul marionetă chipurile al lui Boc, acum patru ani. Putem spune fără nicio reținere că pentru Traian Băsescu se poate institui stare de urgență națională pe motiv de cod roșu la tupeu.Ne îngroapă pe toți, trimiteți utilajele!
Toată camarila prezidențială, ba și magistrați, se pare, angajați trup și suflet – vezi intervenții în acest sens a controversatei Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, au sărit de un metru în aer și totodată -absolut scandalos, cum ziceam- la gâtul USL, care nu se înțelege sub nicio formă de ce, ar fi responsabilă pentru aceste modificări.
După ce că nu mai știi cine cu cine și de ce, în marea coagulare de dreapta din jurul lui Băsescu, din punct de vedere al consecvenței mentale și politice, totul s-a transformat acolo într-un stabiliment specializat în tratament cu dușuri reci și șocuri electrice. Să se fi speriat chiar atât de tare echipa de aur băsistă că ei vor fi de fapt principalii beneficiari ale acestor modificări, după condamnarea fostului ministru Ridzi, pasibilă de 5 ani cu executare?
Cum, bibicilor?! Cum doamna Macovei, domnule Predoiu, doamna Kovesi, vi se pare cumva că cineva a încercat să pună acum 4 ani bazele unui stat polițienesc, în care Justiția și Codul Penal au fost gândite să le-o tragă cu sete adversarilor? Cum domnu' Băsescu? E pavăză pentru corupți? Sunteți incompetenți sau nesimțiți, până la urmă?
Cam târziu să ieșiți cu astfel de precizări și poziții inexplicabile, că numai mâine nu-i poimâine, adică sâmbătă 1 februarie. Culmea mizeriei politice a cărui autor sunteți, de mai bine de 4 ani (!!!) nu mai poate fi dată pe omul de paie ascuns la Cluj. Nu el este autorul, întrebați la CCR. Și, o dată pentru totdeauna, încetați cu isteriile acestea de cuc matrafoxat și încercați măcar în ceasul al unsprezecelea să vă asumați bărbătește greșelile, cu o fracțiune măcar din demnitatea impusă de funcția pe care încă o mai ocupați.
Sub oblăduirea președintelui ”jucător”, o turmă de teleghidați face declarații contradictorii, năucă.Ce nu-i bun pentru unii, este ok pentru alții! Dar toți la un loc sunt autorii de drept ale acestor modificări acum contestate...
În timp ce Macovei, Băsescu si impopulara echipă a popularilor spun ceva despre noile Coduri, fostul ministru pedelist Predoiu spune altceva. Personajele acestea se contrazic de la o zi la alta, afundați până peste cap în penibil. Adică, se trezește echipa Băsescu și PDL, precum mult amintita formulă politică Alba ca Zăpada, și descoperă după 4 ani că au mușcat din mărul pe care tot ei l-au otrăvit pentru adversarii lor politici?
Acum sau niciodată, este nevoie de o unitate abrazivă a USL: orice modificare a noului Cod și a noilor proceduri să se facă numai și numai prin asumarea răspunderii celor responsabili! Traian Băsescu a greșit? Traian Băsescu a creat un cod despre care acum spune că este ”scut pentru corupți” și dă vina pe USL? Traian Băsescu să-și dea demisia! Scurt, din rever, cât ai spune Cod penal!
Cât de mult tupeu să aibă aceste exemple de decadență politică, să vorbească astfel, fără jenă, de funie în casa spânzuratului, respectiv de armele pe care și le-au ascuțit cu intenție ani de zile pentru a transforma episodul trei al regimului Băsescu într-un stat polițienesc copiat parcă după Ucraina lui Ianukovici!
Iar, despre corupție nu Băsescu este cel mai potrivit să ne țină prelegeri de lup moralist, tocmai acela care a făcut tot posibilul ca el și ai lui să scape necercetați de Justiție! Să se facă publice lista ”dosarelor uitate”, să vadă toată lumea de ce sunt nedate în lucru sau cu NUP dat la ordin, din poziția ”să trăiți!” luată la telefonul care sună mereu, ca din întîmplare, de la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu nu are dreptul moral să țină discursuri despre corupție, când tocmai el și familia sa au de dat atâtea explicații, încât mai bine ar tăcea căci se face și de râsul curcilor...
Din punctul nostru de vedere, treaba noului Cod Penal și a noilor proceduri e clară ca lumina zilei, ele vor rămâne exact așa cum erau când și-a asumat Emil Boc și guvernul său marionetă răspunderea, când le-au impus, așa cum erau când Băsescu și-a dat acordul ca primarul pe ele. Scuza legată de consilieri este penibilă. Faptul că autocratul Traian Băsescu își asumă după patru ani ”o eroare” este o jenantă sinucidere politică.
Ştirile orei
Daca ati fi specificat data si documentul i care "CCR a scris negru pe alb că era condus din umbră de Traian Băsescu" era si mai bine.
Ce spune Curtea:
Faptul că Preşedintele României, prin comportamentul său politic, şi- a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte ca acestea să fie adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru.
De aceea, această atitudine imputată domnului Traian Băsescu nu poate fi încadrată în conceptul „opinii şi opţiuni politice”, astfel cum acesta a fost stabilit de Curtea Constituţională prin Avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007, potrivit căruia Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora.