Se aude, domnule Antonescu? Românii vor schimbarea Constituţiei

| 31 ian, 2014

Subiectul schimbării Constituţiei, unul din proiectele de bază susţinute de Uniunea Social Librală, este de mai multe luni în centrul dezbaterii publice din România.

Fie că vorbim despre amendamentele în sine sau despre legea referendumului, problemă asociată noii Constituţii, proiectul de modificare a legii fundamentale a reprezentat subiectul a zeci de analize şi luări de poziţie din partea actorilor mai mult sau mai puţin implicaţi. Recent, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat o nouă rundă de întâlniri ale comisiei de revizuire pe care o conduce, urmând ca referendumul pentru validarea Constituţiei să aibă loc în luna mai, concomitent cu alegerile europarlamentare.

Tot recent, INSCOP Research a făcut public un sondaj de opinie comandat de cotidianul Adevărul, prin care s-a dorit măsurarea atitudinii românilor faţă de proiectul de modificare a Constituţiei. Prima concluzie a anchetei prezentate joi opiniei publice este că, indiferent de cum se plasează în raport cu principalele propuneri de modificare, majoritatea românilor sunt de acord că este nevoie de o nouă Constituţie.

Astfel, peste jumătate (50,8%) dintre români consideră că o modificare a Constituţiei ar fi necesară în mare şi foarte mare măsură. Pe de altă parte, procentul celor care consideră că schimbarea Constituţiei este necesară în mică şi foarte mică măsură este de doar 35,2%. Rata non-răspunsurilor este de 14%.

Faptul că, indiferent de cum se poziţionează în raport cu principalele prevederi, majoritatea românilor este de acord cu nevoia de a reforma legea fundamentală a statului român reprezintă un mesaj pe care politicienii care se ocupă de noua Constituţie trebuie să îl ia în seamă. Dincolo de declaraţiile publice, conform cărora proiectul de revizuire reprezintă prioritatea zero a partidului pe care îl conduce, Crin Antonescu nu pare să se grăbească. Desigur, până în luna mai mai este timp, dar până acum comisia condusă de domnia sa trebuia deja să îşi fi încheiat treaba şi să fi înaintat proiectul către Comisia de la Veneția, astfel încât aceasta să poată să își spună punctul de vedere.

Lipsa de operativitate de care Crin Antonescu a dat dovadă în elaborarea unei versiuni noi a Constituţiei României este de asemenea reprezentativă pentru diferenţa dintre liderul liberal şi liderul social-democraţilor. În timp ce Victor Ponta s-a ocupat de actul de guvernare în sine, singura problemă importantă care intra în atribuţiile zilnice ale lui Crin Antonescu era reprezentată tocmai de finalizarea dezbaterilor parlamentare pe marginea modificării Constituţiei.

Românilor li s-a promis o nouă Constituţie gândită să elimine conflictele dintre reprezentanţii puterilor statului, dar tărăgănarea şi incapacitatea liderului liberal de a impulsiona realizarea acesteia poate avea efecte adverse. Consensul sesizat de cercetarea realizată de INSCOP poate reprezenta un punct slab pentru Crin Antonescu, din moment ce liderul liberal va fi perceput ca principalul vinovat în cazul unui eşec, iar alegerile prezidenţiale de care se leagă speranţele sale de a ajunge la Cotroceni sunt doar peste câteva luni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 ian, 2014
Calianu.
Inca nu este o urgenta.
La ora actuala ,chiar de maine DOMNUL Ponta sa se dea o ordonanta de urgenta de stopare a noului cod penal, ce odata pus in aplicare favorizeaza coruptia la nivel inalt. Victor Ponta,ca intodeauna,favorizeaza baronii locali in detrimentul celor 19 milioane de romani. Desi in prezent sta bine in sondaje,daca continua tot asa cu o politica neinspirata, nu este imposibil ca sa piarda viitoarele alegeri, asa cum a patit-o in 2004,Adrian Nastase..

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ