Nu distrugeți Legea amnistiei cu minciunile domnilor portocalii
Un proiect care se plimbă prin Parlament de câteva luni, legea amnistiei și grațierii, inițiată de Mădălin Voicu și Nicolae Păun, a declanșat un scandal imens zilele acestea.
Am auzit cum USL vrea să dea drumul violatorilor pe străzi, vrea să îi scape pe corupți, ce să mai, să deschidă Cutia Pandorei și să aducă sfârșitul umanității și civilizației așa cum o cunoaștem. Evident că totul s-a bazat pe niște minciuni enorme, multe dintre ele promovate de la pupitrul Administrației Prezidențiale.
Nu cred că Traian Băsescu nu are juriști suficient de buni la Cotroceni, care să îi explice ce și cum. Cred în schimb că a văzut o oportunitate de a mai lovi în Ponta și USL, și n-a putut să se abțină, ceea ce a dat apă la moară tuturor „deontologilor”, care fără să citească proiectul de lege, au devenit peste noapte experți în drept și și-au dat cu părerea pe seama lui.
Necesitatea unui astfel de proiect de lege nu este pentru a-i scăpa pe Năstase, Becali sau Fenechiu, pentru ei legea nu se va aplica. Adevăratul motiv este suprapopularea penitenciarelor românești, din cauza căreia România a pierdut o serie de procese la CEDO. Cu o situație asemănătoare se confruntă și Italia. Acolo, spre deosebire de România unde Băsescu a început să țipe despre cât de rău este un astfel de demers, președintele Napolitano, personalitate politică ce se bucură de respect în peninsulă, a făcut un apel pentru găsirea unei soluții, invocând necesitatea unei amnistii, astfel încât gradul de ocupare al penitenciarelor să se încadreze în limite rezonabile.
În forma adoptată de comisia juridică, legea nu va permite eliberarea deținuților care au comis infracțiuni cu violență, sau celor condamnați pentru corupție. Am auzit cum unele persoane erau scandalizate de faptul că violatorii vor putea beneficia de amnistie. Acest lucru nu este deloc adevărat! Confuzia poate veni, pentru cineva care nu are cunoștințe de drept, din modul în care este redactată lege.
Să luăm un exemplu concret, cel al violului. La prima vedere, violul ar părea că poate beneficia de amnistie, deoarece nu se regăsește printre infracțiunile pentru care legea nu se aplică, cele enumerate în art.3 al proiectului de lege, așa cum a fost el amendat de comisia juridică, dar nu poate beneficia de grațiere, deoarece apare enumerat în art. 6 alin 1. În realitate, cei care au comis infracțiunea de viol nu vor fi nici amnistiați și nici grațiați în condițiile actualei legi, deoarece articolul referitor la amnistie are următoarea formulare „Se amnistiază infracţiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate până la 7 ani inclusiv sau amenda”. Importantă aici este sintagma „pedeapsă privativă de libertate până la 7 ani inclusiv”. Având în vedere că pentru viol pedeapsa maximă este de 18 ani, deci peste limita impusă de lege, de 7 ani, infracțiunea nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi amnistiată. Așadar, toți violatorii vor rămâne în închisoare, nu vor umbla liberi pe străzi. Același lucru este valabil și pentru infracțiunile de corupție și restul infracțiunilor despre care am auzit zilele acestea că vor fi iertate de Parlament.
Referitor la grațiere, în marea majoritate a cazurilor pentru care legea se poate aplica, pedepsele vor fi reduse. Grațiere totală va fi aplicată doar infracțiunilor minore. Am auzit cu toții cazuri de bătrâni care au ajuns în închisoare pentru că au mutat un gard, sau au furat o pâine, ș.a.m.d.. Aceste persoane sunt vizate de lege. Despre ele se consideră că nu reprezintă un pericol public și pot fi reintegrate în societate. Nu violatorii, nu cămătarii, nu tâlharii. Ei vor rămâne „la răcoare” și-și vor duce pedeapsa până la capăt.
De asemenea, legea impune anumite condiții pentru cei care vor beneficia de pe urma grațierii, și anume, dacă în curs de 3 ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării legii. De asemenea, niciun recidivist nu va putea beneficia de amnistiere sau grațiere.
Pentru un jurist, explicația este destul de simplu de înțeles, pentru un cetățean de rând, nu prea. Mai ușor înțelegi ce spune Băsescu, „Parlamentul vrea să îi scape pe corupți”, decât ceea ce am scris mai sus. Acuzația lui Băsescu are o singură propoziție, pe când explicația mea, destul de multe fraze încâlcite, presărate cu termeni juridici. Ce să-i faci, astă-i dreptul. N-ar trebui să stigmatizăm un proiect de lege, și inițiatorii săi, pentru că nu l-am putut înțelege, când el este menit a scuti România de multe alte condamnări la CEDO. Ar trebui în schimb să ne uităm mai bine la cei care aduc astfel de acuzații și credibilitatea lor, având în vedere că nu o dată au fost prinși cu minciuna. Băsescu și ai lui au strigat de prea multe ori „lupul!”, când o să încetăm să îi mai credem?
Ştirile orei
ia si citeste ce zice seful vostru:
(fii atenta,in preajma sarbatorilor de iarna se pot face bani si din colindat nu numai din mancat......)
: Victor Ponta nu este de acord cu noua formă a proiectului de lege de amnistiere. Premierul a cerut în mod explicit ca infracţiuni precum luare de mită, dare de mită sau trafic de influenţă să fie excluse din lista beneficiarilor amnistiei. Premierul Ponta le-a transmis colegilor din Parlament că nu va susţine forma legii decât dacă pedepsele de corupţie vor fi exceptate. "Corupții trebuie să rămână la închisoare", a spus Victor Ponta,