O explicație pentru atacul lui Basescu la servicii: famiglia a căzut pe interceptari

| 17 oct, 2014

Traian Băsescu a lansat acuze foarte grave la adresa serviciilor chiar de la pupitrul prezidențial. Și nu doar atunci când a fost deranjat  de faptul că anumite instituții ale statului și-au permis să se ia de protejata sa, Elena Udrea, ci și atunci când și-a apărat fratele, pe Mircea Băsescu, care a încercat până în acest moment să scape de 18 ori din arest.

Președintele Traian Băsescu și-a ieșit din minți după ce prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, a fost interceptată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pe siguranța națională. Conform informațiilor date de România Tv, Elena Udrea, ar fi fost chemată la DNA pentru că ar fi negociat fondurile Ministerului de Turism cu anumiți primari atunci când aceasta se afla în fruntea instituției.

Traian Băsescu a lansat acuze foarte grave la adresa serviciilor chiar de la pupitrul prezidențial. Și nu doar atunci când a fost deranjat  de faptul că anumite instituții ale statului și-au permis să se ia de protejata sa, Elena Udrea, ci și atunci când și-a apărat fratele, pe Mircea Băsescu, care a încercat până în acest moment să scape de 18 ori din arest.

Citeşte şi: De ce atacă Traian Băsescu instituții ale statului? Îl ajunge trecutul din urmă?

Deși șeful statului a susținut că nu a vorbit deloc cu fratele său de când a izbucnit scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial și că nu se va implica în acest caz până nu-și încheie mandatul, acesta critică cu o mare ardoare rechizitoriul procurorilor din dosarul lui Mircea Băsescu, în care mai multe instanțe au refuzat să-l pună în libertate pe fratele Președintelui.

Citeşte şi: Elena Udrea: Preşedintele a greşit, cel puţin la SIE. A greşit şi cu Săftoiu, şi cu Ungureanu, şi cu Meleşcanu


Traian Băsescu a acuzat ca fiind o făcătură milițienească demersurile efectuate în dosarul în care fratele său este arestat de patru luni. Motivul pentru care Mircea Băsescu se află în închisoare este pentru că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250 000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpățână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că și-a înjunghiat un nepot.

Citeşte şi: Secrete și secrete: Băsescu nervos că nu poate să șantajeze când și cum vrea?

Mai mult, anchetatorii susțin pe baza unor materiale video că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Și astfel, Băsescu este tare supărat pe serviciile statului pentru că acestea nu funcționează ca o pârghie în folosul său și pentru că famiglia sa a căzut pe intercepări. Drept pentru care, datorită stării de mâhnire ce i-au provocat-o aceste fapte, Traian Băsescu aruncă cu săgeți otrăvitoare fără nicio reținere chiar de la Palatul Cotroceni.

Citeşte şi: Băsescu a dat ordine Justiției în cazul fratelui său și vrea să acopere mizeria

Iar față de deciziile serviciilor s-a raportat și Elena Udrea, aceasta mustrându-l pe Președintele Traian Băsescu a că luat o hotărâre greșită atunci când a nominalizat la șefia SIE pe Claudiu Săftoiu, Mihai Răzvan Ungureanu și pe Theodor Meleșcanu. Și asta pentru că acum Elena Udrea trebuie să vină să dea cu subsemnatul pentru toate ilegalitățile pe care le-a comis atunci când a lucrat în slujba statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 oct, 2014
miha
INFORMATII
Ai ocazia da a-ti administra timpul liber in functie de dorinta ta de a face bani, Te putem ajuta!! Oferta extrem de serioasaMulti oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
19 oct, 2014
miha
INFORMATII
Cautam persoane sa lucreze ca operatori online part-time, intr-un program de lucru de 2-3 ore pe zi(chiar mai putin dupa ce va obisnuiti cu activitatea), program de lucru care vi-l faceti dumneavoastra . Activitatea se desfasoara in mare parte pe internet si veti primii toate instructiunile necesare. Cereti mai multe detalii la [email protected]
19 oct, 2014
goe
implicare in dosarul fratelui
daca stie ceva despre "cum si ce" in legatura cu arestarea fratelui sau, mircea basescu, basescu traian poate presta in calitate de ... martor sau ... suspect !!! iar daca se va "implica "altfel in dosar, devine ...
18 oct, 2014
tadeus
Cit
de idiot si mizerabil poti sa fi cind afirmi asemenea aiureli
Banuiesc ca Ghita si Sultanescu nu mai dorm de la o vreme ca vine dosarul EADS
19 oct, 2014
geo
Răspuns lui Tadeus
Când afirmi că cineva este idiot și mizerabil, denotă indubitabil faptul că tu ești cel mai idiot și mizerabil individ. Fiecare este liber să-și spună opiniile, ceea ce pentru voi băsiștii nu este îngăduit. Folosiți întotdeauna sintagma „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”. Și nu mă pot mulțumi numai cu atât, fără a spune că în cazul de față faci și greșeli gramaticale(....poți să fi când afirmi....), ceea ce deduce lipsa ta de cultură.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ