Orban: Mi-e greu să identific la PDL un candidat mai puternic la prezidenţiale decât Iohannis
Dialogul trebuie să reînceapă între PNL şi PDL, pentru a recâştiga încrederea unii în ceilalţi. Klaus Iohannis "este cel mai potrivit candidat al Partidului Naţional Liberal" la alegerile prezidenţiale din toamnă, spune Ludovic Orban.
Întrebat dacă liberalul Klaus Iohannis ar fi un candidat la prezidenţiale care să fie acceptat şi de PDL, Ludovic Orban a răspuns: "Eu nu pot să mă substitui colegilor de la Partidul Democrat. Asta este o decizie care ar trebui luată de comun acord, dar în Partidul Naţional Liberal astăzi, analizând din toate punctele de vedere, consider că domnul Klaus Iohannis este cel mai potrivit candidat al Partidului Naţional Liberal", a declarat liderul liberal Ludovic Orban, conform rfi.ro.
PDL nu are candidat mai puternic
Orban spune că a evaluat şi candidaturile pe care pot să le furnizeze aliaţii de la Partidul Democrat. "Mi-e greu să identific un candidat mai puternic în zona respectivă. Dar în mod evident, vom avea o procedură obiectivă, profesionistă de stabilire a candidatului la funcţia de preşedinte al României, pentru că obiectivul atât al Partidului Naţional Liberal, cât şi al Partidului Democrat este acela de a câştiga alegerile prezidenţiale".