Penibil extrem: susținătorii lui Klaus Ioannis cerșesc disperați susținerea Angelei Merkel

Partea frumoasă cu această stratagemă inabilă a fost că nici nu a trebuit să fie combătută de adversari, Klaus Iohannis distrugându-și din proprie inițiativă – sau mai bine zis din inadecvare – propriul eșafodaj de imagine improvizat de echipa sa.

Un ecou tardiv al mitului menționat a fost intoxicația aiuristică despre susținerea lui Iohannis de către Angela Merkel, la fața locului. Prostia mediatică a fost lansată de echipa de campanie a lui Klaus Iohannis cu surle și trâmbițe, dar fără o strategie gândită în prealabil. Nici liberalii respectivi nu credem că ar putea să explice ce au urmărit de fapt și ce și-au imaginat cu această poveste de care și-au legat speranțele și disperarea. Este ridicol să-ți imaginezi cum românii lasă plugul înfipt în brazdă și dau buzna să-l voteze pe Iohannis, căci au auzit ei că vine Angela Merkel în vizită.

Prostia nu se putea adresa unor observatori obișnuiți cu regulile politicii, din simplul motiv că era prea cusută cu ață albă. Una la mână că Angela Merkel nu se putea implica la modul sugerat în campania electorală din România (să vină chipurile să-l susțină pe Iohannis în teritoriu) pentru simplul motiv că cea mai puternică femeie din lume nu este nici ea de capul ei, politic vorbind. O astfel de imixtiune în România ar transforma-o pe Merkel în poligonul opoziției din Germania și nu numai. În al doilea rând, este patetic de ridicolă gândirea celor care o văd pe Angela Merkel venind la Iohannis și nu invers. Un astfel de sprijin, oricât de implauzibil, ar fi presupus o vizită a lui Iohannis în Germania și o întâlnire protocolară, urmată de câteva fotografii în care cei doi ar fi apărut dând mâna zâmbitori. Ce să caute Angela Merkel în teritoriu, în plină campanie prezidențială? Să aducă citească discursurile în locul lui Klaus Iohannis? Bazaconia este pur și simplu ridicolă și reprezintă mai degrabă fantasmele mitizante pe care elita intelectualoidă de dreapta și le-a cultivat în general despre Occident și în particular despre Germania, după ce căpitanul Traian Băsescu a fost salvat de la înec în 2012, prin minciuni autohtone și prin mobilizarea extremă a grupării populare din PE. Dar muniția aceea a fost consumată și, ce-i mai important, a avut un preț extrem de pipărat, numai de-ar fi să ne aducem aminte imaginea penibilă a unui Băsescu zgribulit, așteptând în zadar la scara avionului să fie primit ca un șef de stat, la Berlin.

Citeşte şi: Iohannis, consolat sau umilit de Angela Merkel?

Elita intelectualoidă menționată nu se poate descleșta de iluzia unui intervenționism occidental, la fel de nocivă ca și aceea de factură mai veche, a intervenționismului ameircan sau sovietic. Aceștia nu pot înțelege că occidentalii vor parteneri de discuție, capabili să valorifice potențialul României și să asigure echilibrul său politic și economic. Nimeni nu își dorește cu adevărat vasali cerșetori, căci relația cu aceștia ar fi imposibilă pe termen lung. Acei români de dreapta, deziluzionați că Angela Merkel nu a venit și nu va veni să îndrepte ce merge prost în campania lor din România, și care-și toarnă acum, ca milogii, cenușă în cap, nu sunt foarte departe de efortul de calomniere al României la Bruxelles de care s-au făcut vinovați europarlamentarii PDL în 2012. Și mai mult ca sigur că, pe termen lung, astfel de milogi s-ar dovedi niște guvernanți incompetenți, prea leneși în raportarea lor la partenerii occidentali de la care își doresc ”să facă ceva”, cât timp ei nu fac decât umbră pământului... În țară însă, acești români frânți de spate ar deveni peste noapte un nou eșalon de satrapi băsiști, argumentând atitudinea de dispreț și aroganță față de concetățenii lor prin susținerea politică cu care suntem siguri că se vor împăuna rapid.