PNL: Previziuni eronate pe fondul unui dezastru neprevăzut
Nu ruperea din USL a lovit mortal PNL ci felul profund greșit în care s-a petrecut aceast schismă. Crin Antonescu și-a sfidat electoratul și a zdruncinat credibilitatea partidului prin apropierea și re-evaluarea relației cu Traian Băsescu. Reacția oamenilor, relevată în sondajele de opinie este cel mai clar barometru al greșelii liberale.
De ce a căzut PNL așa de jos? Întrebarea se impune cu acuitate în momentul de față, când premierul Victor Ponta se roagă de social-democrații din teritoriu să-i menajeze pe cât posibil pe liberali, iar Klaus Iohannis corectează cu precauție, pe șest, afirmațiile hazardate ale liderului PNL care afirma că fără un rezultat de minim 20% la europarlamentare, conducerea partidului va trebui să-și depună demisiile.
Simpla ieșire din USL a liberalilor nu justifică în totalitate o asemenea prăbușire în preferințele electoratului. Înainte de ruptură, PNL stătea binișor, iar în sondaje doar Crin Antonescu avea dificultăți. După ruperea de social-democrați, partidul liberal a luat-o în picaj în sondaje, după modelul liderului, pe o traiectorie surprinzător de abruptă.
Evoluția aceasta a liberalilor nu a fost în totalitate predictibilă, cu toate că despre plecarea acestora din USL au circulat zvonuri cu mult înainte. Eu însumi am considerat că ieșirea PNL din alianță este bucuria nebunilor. Nu înțelegeam atunci de ce-i fac oamenii lui Băsescu galerie lui Antonescu în acest sens.
Intuitiv, o ieșire simplă a PNL de la guvernare, cu păstrarea orientării și promisiunilor politice de două ori asumate, mai întâi în 2011 apoi în 2012, ar fi transformat PNL într-un adversar de temut nu numai pentru foștii aliați social-democrați ci și pentru anemica opoziție, în care oamenii lui Blaga se încaieră cu ai lui Băsescu pe un număr limitat de voturi. Greșeala consta în ceea ce britanicii numesc ”educated guess”, pentru că porneam de la presupunerea de bun-simț că un PNL ajuns în opoziție și-ar fi disputat cu social-democrații statutul de ”prim-adversar” al lui Traian Băsescu, având avantajul unor atacuri mult mai virulente la adresa președintelui decât și-ar fi permis formațiunile rămase în arcul guvernamental.
Vizualizam o radicalizare a discursului PNL în raport cu Traian Băsescu, o reîntoarcerea la obstinația senatorului liberal Ioan Ghișe și la cererile de reluare a suspendării președintelui. În același timp, din opoziție, PNL ar fi ocupat și culoarul de comunicare al unui PDL prea slăbit, hărțuit deja de suita de formațiuni schematice și parazitare născute la inițiativa lui Traian Băsescu.
Un analist politic se poate hazarda în previziuni, unele inspirate, altele nu, dar va rămâne mereu vulnerabil la evoluțiile imprevizibile determinate de înțelegerile politice secrete din spatele unor uși închise. Privind în retrospectivă, cine ar mai fi făcut o astfel de evaluare optimistă a unui PNL aflat în opoziție dacă ar fi știut de tatonările lui Antonescu și întâlnirile sale secrete cu Băsescu?
Nu ruperea din USL a lovit mortal PNL ci felul profund greșit în care s-a petrecut aceast schismă. Crin Antonescu și-a sfidat electoratul și a zdruncinat credibilitatea partidului prin apropierea și re-evaluarea relației cu Traian Băsescu. Reacția oamenilor, relevată în sondajele de opinie este cel mai clar barometru al greșelii liberale.
PNL ar fi putut deveni prima forță a opoziției, dacă ar fi contestat articulat legitimitatea PSD la titlul de prim-adversar al președintelui. Dar Antonescu în loc să se ferească ca dracu de tămâie de orice referire pozitivă la Traian Băsescu, a ales o cale păguboasă de apropiere de acesta, care pune PNL în perspectiva de a deveni în scurt timp al doilea cadavru politic în descompunere, după PPDD.
Ştirile orei
un "pui "de pleonasm..
ii dorim sa creasca mare