Ponta, despre relaţia cu Antonescu: Au cântat sirenele la Cotroceni şi nu ne-am pus ceară în urechi
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând legat de relaţia cu liderul PNL, că există nişte "lucruri" care s-au adunat în timp, dar că, în principal, problema este legată de faptul că "au cântat prea mult sirenele de la Cotroceni şi nu ne-am pus destulă ceară în urechi ca să nu le auzim".
"Sunt nişte lucruri care s-au adunat în timp, dar cred că principala problemă a fost faptul că au cântat prea mult sirenele de la Cotroceni şi uneori nu ne-am pus destulă ceară în urechi ca să nu le auzim, ca să mă exprim puţin metaforic" , a spus Ponta, la Antena 3, întrebat dacă relaţia sa de prietenie şi politică cu Crin Antonescu s-a rupt.
Ponta a admis însă faptul că există o tensiune între el şi Antonescu.
"E o tensiune care există, întotdeauna, pentru că eu ţin mult la ideea că suntem solidari. Eu, azi, nu doar azi, de trei ani, nu m-am exprimat în public critic la adresa domnului Antonescu. Azi a trebuit să lămuresc o situaţie, cred că am lămurit-o. Dacă am folosit termeni care l-au supărat pe domnul Antonescu, îmi pare rău. Trebuia spus adevărul, care era cel pe care l-am spus azi", a spus Ponta.
El a menţionat că, în opinia sa, USL poate să rămână împreună şi nu se va rupe, el arătând că aceasta este părerea şi dorinţa sa.
"Nu cred că domnul Antonescu are o înţelegere cu Traian Băsescu. Cred că au fost momente în care a contat pentru Crin mai mult părerea duşmanilor decât părerea prietenilor", a mai spus Ponta.
Întrebat dacă Antonescu este în continuare candidatul USL la prezidenţiale, Ponta a precizat că l-a rugat tot timpul, şi în particular, pe Crin Antonescu să respecte electoratul PSD.
"Vreau un preşedinte care să-i unească pe oameni, ori ultimele declaraţii au fost că PSD nu e bun, că votanţii PSD sunt nu ştiu cum...", a mai spus Ponta.