Ponta: În 2015 va fi autostradă de la poarta fabricii Daimler din Sebeş până în Ungaria

Premierul Victor Ponta, care a participat vineri la Sebeş la inaugurarea lucrărilor de construcţie a unei noi unităţi de producţie a pieselor auto, i-a asigurat pe reprezentanţii concernului Daimler că din 2015 vor putea să circule pe autostradă de la poarta fabricii până la graniţa cu Ungaria.
Premierul Ponta i-a spus administratorului special al Star Transmission, Bernd Krottmayer că lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi terminat anul acesta, iar spre Nădlac anul viitor. În replică, Krottmayer a menţionat că autostrada va fi perfectă pentru compania germană pentru flexibilitate, notează Agerpres.
Ulterior, într-o conferinţă de presă, premierul Ponta a declarat că s-a angajat în numele Guvernului că în 2015 'de la poarta fabricii din Sebeş până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă'.
În ceea ce priveşte lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, ministrul Dan Şova a spus că acesta va fi finalizat în decembrie. 'Termenul de finalizare este decembrie. Acesta este angajamentul celor de la Impregilo', a declarat ministrul Şova.
'Din păcate, compania care a executat a avut o problemă tehnică pe şase kilometri, unde s-a dărâmat dealul. În baza ultimelor negocieri şi angajamente, anul acesta vor face fără acele noi sume de bani din partea statului român', a adăugat premierul.
Lucrările incluse în Lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu vor continua cu italienii de la Impregilo, fără costuri suplimentare, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Dan Şova.
Ştirile orei

in alta ordine de idei, de cand o forma de relief se darama ?!?
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
