Ponta: Nu comentez cazul Duicu
Victor Ponta a precizat luni, la Orăştie, că nu comentează cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, pentru care Curtea de Apel Bucureşti a decis cercetarea în continuare în stare de arest, într-un dosar de presupuse acte de corupţie.
Întrebat cum comentează ''în continuare, cazul Duicu'', Ponta a replicat: ''Cum l-am comentat şi până acum. Adică, nu comentez''.
Curtea de Apel Bucureşti a decis luni ca preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, într-un dosar în care este urmărit penal de procurorii DNA pentru şapte infracţiuni, printre care trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi instigare la dare de mită.
Procurorii susţin că Adrian Duicu i-a promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi influenţa asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea MAI, şeful IGPR) ca să îl menţină temporar pe acesta în funcţia de şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică la Inspectoratul General al Poliţiei Române, şi, de asemenea, să o numească pe soţia lui Ponea într-o funcţie de conducere la DNA.
Premierul Victor Ponta a precizat duminică, într-o conferinţă de presă la Kandahar, că nu l-a chemat niciodată la Guvern pe şeful IGPR, Petre Tobă, ca să îl întâlnească pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.