Povestea omului care s-a oferit VOLUNTAR să meargă la Auschwitz
Witold Pilecki a luptat în trei războaie și, în 1940, s-a oferit voluntar să se lase capturat de nemți pentru a merge la Auschwitz, pentru a transmite de acolo informații Rezistenței poloneze. După război, Pilecki ar fi trebuit să devină erou național. În schimb, a fost executat pentru că s-a opus noului regim comunist. Astăzi, aproape șapte decenii mai târziu, autoritățile poloneze îi caută rămășițele, scrie Der Spiegel.
Witold Pilecki reprezintă un caz special între ceilalți eroi înmormântați la Powazki. Căpitan de cavalerie, el a fost martor la toate tragediile trăite de polonezi în secolul XX. A luptat pentru Rezistența Poloneză în timpul ocupației germane și s-a oferit să se lase deportat la Auschwitz pentru a aduna informații privind crimele săvârșite de naziști acolo. Însă după război, a fost executat pentru „spionaj” împotriva noului regim și a fost, probabil, înmormântat în groapa comună unde a venit, 65 de ani mai târziu, fiul său.
Witold Pilecki s-a născut în 1901 la Olonets, o regiune aflată astăzi în Rusia. Pe vremea când era încă la școală, la Vilnius, s-a alăturat soldaților polonezi care luptau pentru renașterea țării lor. În 1920, a luptat împotriva rușilor în războiul polono-sovietic. După război, Pilecki s-a întors în Skurcza, satul din Polonia de est în care locuiau părinții săi. Când armata germană a invadat țara în 1939, Pilecki s-a întors în armată și a participat la luptele împotriva nemților. Ulterior, după semnarea pactului sovieto-german și împărțirea Poloniei între cele două mari puteri totalitare, Pilecki a intrat în mișcarea de rezistență.
În timpul regimului nazist, nimeni nu știa cu exactitate ce anume se întâmpla la Auschwitz, lagărul de concentrare aflat pe teritoriul Poloniei, însă membrii Rezistenței aveau anumite bănuieli. Pentru confirmarea acestor bănuieli, în septembrie 1940, Pilecki s-a lăsat prins în timpul unui raid pentru a fi dus la Auschwitz. Avea să strângă informații într-un raport – așa-zisul Raport al lui Witold – pe care Rezistența l-a transmis Aliaților pentru a-i informa de crimele de la Auschwitz.
Pilecki a reușit să transmită în exterior informații privind viața de zi cu zi de la Auschwitz. Într-unul din rapoarte, Pilecki scrie că prizonierii trebuiau să construiască ei înșiși camerele de gazare – „construiam crematoriul care ne era destinat”. Polonezul a supraviețuit bătăilor și pneumoniei și a scăpat de camerele de gazare.
Când a auzit că Aliații au bombardat Brzezinka, un oraș din apropiere, Pilecki a început să spere că și Auschwitzul va fi bombardat, și că Armata Rezistenței va ataca lagărul pentru a-i elibera pe prizonieri. De aceea, a început să plănuiască o revoltă a deținuților și a făcut toate pregătirile necesare, obținând până și o copie a cheii de la camera unde erau depozitate armele. Rețeaua inițiată de Pilecki era formată din aproape 1000 de prizonieri.
Însă atacul nu a venit niciodată. După 2 ani și jumătate petrecuți în lagăr, Pilecki s-a folosit de documente false pentru a fi repartizat să muncească într-o brutărie dincolo de gardul electric. Apoi, în noaptea de Paște în 1943, el și alți câțiva deținuți au evadat.
Pilecki s-a întors la Varșovia și s-a alăturat din nou luptelor împotriva naziștilor, însă a fost capturat. Sfârșitul războiului l-a prins într-un lagăr din sudul Bavariei. S-a întors acasă în toamna anului 1945.
Mii de foști membri ai mișcării de rezistență nu se întorseseră însă acasă, ascunzându-se în păduri pentru a continua lupta, de data aceasta împotriva conaționalilor lor aflați de partea comuniștilor. Pentru ei, regimul comunist nu era decât o altă formă de dominație rusească. Mulți dintre ei au fost arestați și executați din ordinul liderilor comuniști instalați cu ajutorul Armatei sovietice.
Pilecki a început să strângă informații privind noul regim și crimele sale, inclusiv informații despre procesele intentate opozanților, execuțiile și deportările acestora. Pilecki a fost arestat pe 8 mai 1947 și a fost în curând condamnat în urma unui proces-spectacol.
Foști prizonieri de la Auschwitz Pilecki au făcut o cerere către premierul Józef Cyrankiewicz – el însuși supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz – pentru grațierea lui Pilecki. Cyrankiewicz, deși cunoștea meritele acestuia și faptele sale din timpul războiului, i-a spus judecătorului să nu folosească faptele din trecutul acuzatului drept circumstanțe atenuante în favoarea acestuia. În cele din urmă, Pilecki a fost condamnat la moarte pentru spionaj.
Pe 25 mai 1948, Pilecki a fost scos din celulă și executat într-o manieră cunoscută în Polonia de azi drept „metoda Katyn”, adică a fost împușcat în cap, la spate, de la distanță mică.
Vara aceasta, Institutul Memoriei Naționale din Polonia (IMN) a început săpăturile într-un colț al cimitirului Powazki din Varșovia. E un colț retras, departe de mormintele ostentative ale celor înmormântați ca eroi naționali. Arheologii au găsit aici mai multe oase și un număr mare de cranii ce prezintă urme de gloanțe.
Cei mai faimoși poeți, gânditori și disidenți ai Poloniei sunt înmormântați aici, la Powazki, un cimitir care impresionează prin monumentele de marmură. Powazki a devenit un fel de Pantheon al Varșoviei, însă cimitirul asunde și un secret macabru.
Citeşte mai mult pe Historia.ro.