Piedone denunţă protocolul cu USL şi vrea să formeze o nouă majoritate în Consiliul Local

| 29 noi, 2013

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a anunţat că nu va mai reprezenta Uniunea Social Liberală şi că denunţă protocolul încheiat cu aceasta, spunând că îi aşteaptă, săptămâna viitoare, la discuţii pe liderii politici care formează Consiliul Local, pentru a constitui o majoritate.

Cristian Popescu Piedone (PC) a spus, după şedinţa Consiliului Local al Sectorului 4, că majoritatea proiectelor supuse votului în CL în ultimele luni, ori nu au fost aprobate de consilierii liberali, ori aceştia s-au abţinut de la vot, astfel că a decis ca, începând de joi, să nu mai reprezinte Uniunea Social Liberală (USL), scrie mediafax.

"Cine vrea să vină cu mine, să vină! Cine nu, nu! Începând de azi, nu mai pot garanta în numele întregului USL şi denunţ protocolul cu Uniunea Social Liberală la nivelul Sectorului 4. Aştept ca liderii politici care formează Consiliul Local Sector 4 (PSD, PC, PNL, PP-DD şi PDL) să vină la discuţii săptămâna viitoare, pentru a forma împreună o majoritate în interesul cetăţenilor Sectorului 4. Azi am constatat că o parte dintre cei pe care i-am girat în timpul campaniei electorale, membri ai USL, nu-şi respectă cuvântul dat cetăţenilor. Şi nu e vorba de proiecte financiare costisitoare, ci doar proiecte care asigură buna funcţionalitate a aparatului propriu, dar şi în interesul cetăţeanului", a spus Cristian Popescu-Piedone, citat într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.

Primarul a precizat că, după discuţiile cu liderii Uniunii Social Liberale, va susţine o conferinţă de presă în care va explica pe larg motivele care au stat la baza deciziei de a denunţa protocolul cu USL la nivelul Sectorului 4.

"A fost peste voinţa mea să fac acest anunţ, dar, când echipa investită de cetăţean nu funcţionează, cu vădită intenţie, nu din greşeală, trebuie să-mi asum această responsabilitate şi să ştie şi cetăţeanul. Îmi pare rău că încrederea oamenilor, care m-au votat în proporţie de peste 83%, neexistând nici un motiv administrativ de a rupe alianţa, ci doar politicul, a fost înşelată. Îmi pare rău că liderul PNL, Crin Antonescu, un om de excepţie, în care am crezut şi cred în continuare, nu este informat de ceea ce se întâmplă în realitate în consiliile locale, care nu mai sunt demult liberale, referindu-mă aici strict la Sectorul 4", a mai spus Cristian Popescu-Piedone.

În Consiliul Local al Sectorului 4 sunt 19 de consilieri USL (şapte PSD, şase PNL şi şase PC), patru consilieri PDL şi trei consilieri PP-DD.

Şedinţa ordinară a Consiliului Local Sector 4 de joi a avut pe ordinea de zi 13 proiecte, printre care: trecerea unui imobil de 1.401 mp şi a terenului aferent, situat în incinta Colegiului Tehnic "Miron Nicolescu", în administrarea CL şi atribuirea acestuia în folosinţă gratuită Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"; modificarea şi completarea unei anexe la regulamentul de desfăşurare a activităţii de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; introducerea unei taxe speciale pentru recuperarea costurilor cu salubrizarea, igienizarea şi îngrădirea corespunzătoare a imobilelor proprietate privată abandonate; şase proiecte privind aprobarea unor Planuri Urbanistice de Detaliu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ