Puterea exemplului funcționează și în România. Campanie lăudabilă a Guvernului pentru donarea de sânge

| 24 aug, 2014

În aceste zile se face dovada clară a faptului că n-am uitat să fim oameni, n-am uitat să empatizăm și să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie și să ne uinim forțele în scopuri mărețe.

Situația delicată pe care o presupune criza de sânge din spitale și modul în care au reacționat românii la campaniile Guvernului și ale mass-media dovedește nu numai responsabilitate civică, ci și un deosebit simț al solidarității. Puterea exemplului funcționează și în România, rezultatele campaniei derulate de Executiv stând mărturie în acest sens.

Victor Ponta ne-a demonstrat că dincolo de responsabilitățile funcției pe care o ocupă este om și răspunde în consecință la nevoile semenilor. Gestul făcut de premier, care a donat sânge la Centrul de Transfuzii Tulcea, este un gest de normalitate, care devine cu atât mai apreciat cu cât în România zbuciumată a ultimilor ani, rar ne-a fost dat să vedem astfel de reacții. Victor Ponta pare să fie unul dintre puținii politicieni care au înțeles că lupta politică trebuie abandonată în detrimentul bunăstării românilor, mai ales în situații de criză precum cea a lipsei sângelui. De asemenea, alegând să se implice direct în rezolvarea problemei și nu doar să-și exprime îngrijorarea la nivel discursiv, cum a făcut Elena Udrea, de exemplu, Victor Ponta a reușit să tragă un semnal de alarmă puternic, la care sute de români au răspuns pozitiv.

Prim-ministrul nu a fost singurul membru al Executivului care a donat sânge, în ajutorul românilor sărind și Nicolae Bănicioiu, Ioana Petrescu, Titus Corlăţean și Robert Cazanciuc. Campania extinsă la nivelul Guvernului pentru donarea de sânge nu a rămas fără ecou, numărul donatorilor a crescut de trei ori în țară după apelul ministrului Sănătății și acțiunile membrilor Executivului, formându-se cozi de donatori în unele centre, iar în București s-a înregistrat un număr record de donatori, cei mai mulți din ultimii 20 de ani. Modul în care a fost gestionată această criză demonstrează că puterea exemplului funcționează și în România, important fiind ca cei care se află la putere să caute să aducă românii împreună în astfel de situații, în loc să-i dezbine.

Eforturile coroborate ale Guvernului și ale mass-media au făcut posibilă o reușită în această situație și au confirmat că solidaritatea românească încă mai există. În context, premierul a ținut să le mulțumească celor care nu au rămas indiferenți la semenii aflați în dificultate și s-au alăturat sutelor de donatori de sânge. Sunt foarte mulți români care au răspuns pozitiv acestei campanii de donare de sânge. „Le mulțumesc tuturor! Înseamnă ca vor fi mulți bolnavi care pot să beneficieze de acest efort”.

Simona Bran

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ