RAPORT MCV. Comisia UE: Există îngrijorări legate de independenţa justiţiei în România

| 22 ian, 2014

RAPORT MCV. Comisia Europeană a dat publicităţii, miercuri, un nou raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România, document care conţine critici la adresa Parlamentului, în special din cauza amendamentelor la Codul Penal, dar şi aprecieri la adresa DNA, ANI, CSM sau ICCJ.

RAPORT MCV: CE nu a revizuit obiectivele din raportul MCV, acestea "au fost stabilite la momentul aderării", a declarat Mark Gray, rugat să comenteze faptul că fostul Mona Pivniceru şi Robert Cazanciuc au reclamat comisarului Viviane Reding că aceste obiective nu sunt fixe şi apar mereu noi chestiuni.

În rapoartele din ultimii 7 ani "recomandările au fost foarte clare" şi a fost stabilită o agendă pentru perioada următoare, a mai spus Gray.

Oficialul european a declarat că CE are o datorie către celelalte state membre şi către cetăţenii români şi bulgari, aceea ca procesul de reformă să continue iar obiectivele să fie îndeplinite.

Citeşte şi: MArk Gray: România a făcut progrese în numeroase domenii

RAPORT MCV: 'Bilanțul instituțiilor-cheie din domeniul judiciar și în materie de integritate a rămas pozitiv, în ciuda unor circumstanțe uneori dificile. A continuat adoptarea unor modificări legislative necesare și îndelung așteptate, iar spiritul de cooperare dintre instituțiile judiciare și Ministerul Justiției contribuie la soluționarea problemelor de ordin managerial. În acest sens, situația a beneficiat de atmosfera mai calmă din punct de vedere politic din ultimii ani', a spus Mark Gray, care a prezentat ultimul raport privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), notează AGERPRES.

Purtătorul de cuvânt al executivului comunitar a adăugat că, cu toate acestea, persistă preocupările legate de independența sistemului judiciar și sunt multe exemple de rezistență la măsurile în materie de integritate și anticorupție.

Modificarea expeditivă și netransparentă a Codului penal în decembrie 2013 a stârnit o preocupare generală, fiind privită ca o atingere adusă sistemului de combatere a corupției și de promovare a integrității, chiar dacă Curtea Constituțională a demonstrat funcționarea sistemului de control și echilibru, declarând această modificare neconstituțională.

În ceea ce privește capitolul important al numirilor în posturi-cheie, avem o imagine de ansamblu mixtă, anumite proceduri derulându-se în mod deschis, transparent și pe baza meritelor, în timp ce altele pot face obiectul unor critici din motive legate de interferențe politice. În ansamblu, imaginea are consecințe asupra măsurii în care procesul de reformă din România poate fi considerat durabil, iar evoluțiile pozitive — ireversibile.

"În mare, imaginea pe ansamblu arată că se poate să avem niște evoluții pozitive și durabile. Ideea este să se continue pe această cale", a completat purtătorul de cuvânt al CE.

Raportul MCV conține mai multe recomandări specifice pentru viitor, una dintre acestea referindu-se la codul de conduită pentru parlamentari care trebuie să includă niște dispoziții cheie astfel încât aceștia să respecte independența justiției și să indiferent de ce modificări se vor aduce Constituției României.

De asemenea, România ar trebui să adopte măsuri legislative de respectare a sistemului judiciar și să se asigure că nu există excepții în legea privind conflictul de interese și a averii nejustificate.

Comisia invită România să continue și să consolideze progresele realizate în ceea ce privește recomandările sale în materie de reformă a sistemului judiciar, de integritate și de luptă împotriva corupției. Următorul raport va fi publicat peste aproximativ un an.

RAPORT MCV: Raportul MCV şi raportul anticorupţie vor fi pe deplin coerente, dar nu au aceleaşi obiective, a declarat miercuri Mark Gray, întrebat dacă primul raport anticorupţie al CE, care ar urma să fie prezentat săptămâna viitoare, va cuprinde părţi din MCV.

"Comisia lucrează la un raport privind toate statele membre (...) Sperăm că în viitorul apropiat va fi prezentat, e prematur să intrăm în detalii", a mai spus Gray.

Acesta nu a precizat data la care va fi publicat raportul anticorupţie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ