Razna în penibil: Presa portocalie leșină când vede roșu
Nici nu a început campania propriu-zisă pentru prezidențiale, marea majoritate a observatorilor fiind încă preocupați să analizeze grupul care numără deja vreo 15 candidați, că presa portocalie a intrat în fibrilație, adică în campania de găsit scuze pentru previzibila înfrângere care va surveni pe fondul de debandadă și conflicte de orgolii.
De data aceasta însă s-a depășit granița ce separă comedia bufă de paranoia cruntă și s-a găsit pricină în...uniformele Regimentului de gardă ”Mihai Viteazul”. Ministerul Apărării, acest cuib de rezistență al social-democraților, cum este prezentat de presa menționată pe motiv că ...este condus de un ministru al PSD, a îndrăznit să înlocuiască pe timpul verii groasa uniformă albastră tradiționala cu una nouă, mai subțire, dar care păcătuiește prin ...culoarea roșie.
De aici și până la o întreagă teorie a conspirației, n-a fost decât un salt în gol, executat în registrul mai mult decât caraghios, al unui guvern condus de PSD (ce descoperire!) cu un ministru care, nu știm, probabil vrea să hipnotizeze românii cu această culoare. Ce a urmărit oare diabolicul ministru Mircea Dușă și ”cum justifică” domnia sa această schimbare cromatică care dă, probabil, dureri de cap și de retină consilierilor cu nervii slabi, de la Cotroceni. Știm că Traian Băsescu a fost peste măsură de nervos pentru mesajul sfidător transmis de Vasile Blaga de la congresul de fuzionare cu PNL, când s-a eliminat intenționat strofa incomodă din imnul de stat, dar de aici și până la bieții ofițeri care leșină vara pe călduri de 40 de grade, e cale cam lungă...
Până apucă să elaboreze ministrul luat în vizor un răspuns oficial care să liniștească speriații amintiți, să încercăm și noi să venim cu niște presupuneri rezonabile, credem noi mai bune decât presupunerea că Victor Ponta vrea să realizeze un transfer de autoritate de la MapN la ”militarizatul PSD”.
Să menționăm că, dincolo de faptul că este compus din oameni, care nu rezistă la nesfârșit la 40 de grade în uniforme de sezon rece, totuși, un Regiment de Gardă trebuie să aibă o preocupare mai ales pentru aspect, ei fiind în prima linie a defilărilor militare, a ceremoniilor militare și nu numai. Cel puțin din acest punct de vedere, dacă regimentul avea deja un rând de uniforme albastre, nu este o idee rezonabilă ca al doilea rând de uniforme să fie de altă culoare? Și, pe cale de consecință, dacă culorile naționale sunt roșu, galben și albastru, iar fireturile, centiroanele și restul accesoriilor sunt galbene, nu ar fi rațional să alegem opțiunea roșie rămasă? Că doar nimeni nu vrea ca după pericolul insolației, Regimentul 30 ”Mihai Viteazul” să iasă la defilări în galben pai și acoperiți de sus până jos de odioasele musculițe care se dau în vânt după respectiva culoare... Din păcate pentru cromofobia consilierilor de la Cotroceni (și a prietenilor lor din presă) soluția unei simpatice uniforme de paradă portocalii nu este fezabilă din motive de identitate națională, pentru foarte mult timp de acum încolo...
Ca să nu mai amintim că în tot eșichierul de dreapta, care este mai pe placul președintelui, pornind de la magenta folosită de MRU pentru ARD, movul domnului Blaga sau verdele de discotecă al Elenei Udrea, nu găsim culori care să se preteze decât, cel mult, pentru uniformele unei firme de catering.