PMP: Tot mai multe organizaţii ale FC aderă la Mişcarea Populară

| 29 iul, 2014

Într-un comunicat remis marţi de partidul condus de Elena Udrea se arată că tot mai multe organizaţii de la Forţa Civică aderă la Partidul Mişcarea Populară. Partidul FC, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, a fuzionat săptămâna trecută cu PDL.

Tot mai multe organizaţii de la Forţa Civică, formaţiune care a fuzionat cu PDL, aderă la Partidul Mişcarea Populară (PMP), se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de partidul condus de Elena Udrea.

'Un număr semnificativ de foşti membri FC refuză topirea în PDL 'cu forţa', decisă de domnul Mihai Răzvan Ungureanu pentru propriul interes politic. Tot mai multe organizaţii ale fostei FC, din diverse judeţe ale ţării, aderă la Mişcarea Populară, cele mai recente exemple fiind ale unor organizaţii din Ialomiţa, Prahova, Suceava, Mureş. PMP se dovedeşte a fi cea mai bună alternativă pentru cei care vor să facă o adevărată politică de dreapta. Cei care au crezut în Forţa Civică, proiectul politic al domnului Mihai Răzvan Ungureanu, sunt dezamăgiţi de leadership-ul slab care a dus la rezultatul de 2% din alegerile europarlamentare şi care, din neputinţa de a creşte acest proiect, a decis să-i pună cruce', se precizează în comunicatul PMP.

Potrivit reprezentanţilor PMP, Mihai Răzvan Ungureanu a demonstrat astfel că este nu doar un simbol al oportunismului din politica românească, ci şi un politician incapabil să conducă.

'Aflat la al doilea eşec ca 'lider' după ce a pozat în vârf de lance al Alianţei România Dreaptă (ARD) la alegerile din 2012, Mihai Răzvan Ungureanu nu este în stare să îşi convingă proprii colegi de partid de oportunitatea topirii în PDL. Prin fiecare acţiune a sa, Mihai Răzvan Ungureanu dovedeşte că urmăreşte un interes strict personal, acela de a fi nominalizat de un partid drept candidat pentru alegerile prezidenţiale', se conchide în comunicatul PMP.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ