Rechizitoriu: Cum au fraudat voturile la referendum inculpații care se declară vinovați
Doi dintre inculpații în dosarul Referendumul, soții Marian și Cristina Preduț, au recunoscut că au introdus voturi în plus în urne și că au falsificat semnături. Iată modul în care au acționat cei doi, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.
La termenul de astăzi din dosarul Referendumul, în care vicepremierul Liviu Dragnea și alți 74 de inculpați sunt judecați pentru fraudarea referendumului pentru demiterea președintelui din vara anului trecut, doi dintre acuzați au recunoscut prin intermediul avocatului că sunt vinovați pentru acuzele ce li se aduc.
Cei doi sunt soți, Marian și Cristina Preduț, și au fost membri în Secția de Vot 105 din Piatra Olt, jud. Olt. Din rechizitoriul întocmit de procurori în dosar reiese că cei doi și-au recunoscut vinovăția încă din timpul cercetărilor și au descris modul în care au adăugat voturi în plus în urne și la îndemnul cui.
Potrivit rechizitoriului, cei doi le-au declarat procurorilor că au fost întrebați înainte de vot cine cred ei că va face cerere pentru a vota cu urna mobilă. Pe lângă aceste persoane, consilierul local Constantin Diță i-a îndemnat pe cei doi să mai adauge voturi și în numele altor localnici despre care știau sigur că sunt plecați din țară. Consilierul local le-a dat soților Preduț o listă cu datele celor care nu se aflau în țară în ziua votului.
„Preduţ Marius-Marinel şi Preduţ Simona-Cristina s-au deplasat pe teren folosind autoturismul lui Preduţ Marius-Marinel, fiind însoţiţi şi de un jandarm. Cei doi învinuiţi s-au deplasat iniţial la persoanele înscrise pe lista de urnă mobilă, pe care le-au găsit acasă şi care şi-au exprimat în mod normal votul prin urna mobilă, iar ulterior, pe parcursul traseului, cu mare discreţie, în maşină, înv. Preduţ Simona-Cristina a completat pe lista suplimentară – urnă mobilă, datele personale (nume, CNP, serie şi număr act de identitate, etc.) ale cetăţenilor ce figurau pe lista ce le-a fost înmânată de înv. Diţă Constantin, iar înv. Preduţ Marius-Marinel a executat semnături în mod fantezist, în dreptul rubricilor respective.
În tot acest timp, jandarmul însoţitor stătea pe bancheta din spate a autoturismului, însă, din cauza faptului că cei doi învinuiţi ocupau locurile din faţă şi îşi desfăşurau activitatea infracţională de o manieră discretă, fără a discuta, jandarmul nu a putut percepe ceea ce se întâmpla, de fapt”, se arată în rechizitoriu. În felul acesta, cei doi au introdus opt voturi în plus în urna mobilă.
La numărătoare voturilor a apărut o diferență între numărul de buletine de vot și numărul de semnături, iar problema a fost remediată prin falsificarea semnăturilor.
„Cu această ocazie s-a constatat o diferenţă între numărul total de buletine de vot şi numărul total de semnături de pe listele electorale, în sensul că cel dintâi număr era mai mare decât cel de-al doilea. Această împrejurare demonstrează clar că un autor necunoscut a introdus în urne un număr de buletine de vot mai mare decât voturile efectiv exprimate, cu atât mai mult cu cât, printre aceste voturi se găseau deja voturi falsificate (de exemplu, cele falsificate de învinuiţii Preduţ Simona-Cristina şi Preduţ Marius-Marinel).