RECTIFICARE BUGETARĂ: Cei mai mulţi bani vor fi alocaţi la Sănătate şi Apărare
Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că rectificarea bugetară prevede o creştere a încasărilor bugetare de 1,07 miliarde de lei şi creşterea cheltuielilor cu 1,34 de miliarde. Cele mai mari sume vor fi alocate în domeniul sănătăţii şi al apărării. Sume consistente au fost alocate şi pentru plata arieratelor administraţiilor locale. Proiectul de rectificare a fost pus în dezbatere publică şi urmează să fie aprobat în şedinţa de Guvern de vineri.
"Rectificarea vine în contextul în care în luna iunie s-a atins un nivel de 99,7% din încasările prevăzute în plan, iar pentru luna iulie, până ieri la ora 17, se realizase 100% din plan. Probabil cu ce se mai încasează până pe 31 iulie vom avea o lună iulie cu încasări suplimentare faţă de planul bugetar aprobat", a declarat Victor Ponta, afirmând că acest lucru se datorează atât măsurilor de ordin legislativ, cât şi a intensificării combaterii evaziunii fiscale.
Ministerul Sănătăţii va primi 489.000.000 lei pentru programele naţionale şi pentru sistemul integrat de urgenţă, la care se adaugă 166.000.000 lei pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ministerul Apărării Naţionale va primi 400.000.000 lei care se află deocamdată în Fondul de Rezervă al Guvernului care vor fi viraţi MApN pe măsură ce vor fi angajate cheltuielile. Victor Ponta a spus că, până la sfârşitul anului, suplimentarea de buget de la Apărare va atinge 0,2% din PIB. În contextul crizei ucrainene, România va suplimenta tot cu 0,2% anual bugetul Apărării astfel încât la finele lui 2016 să fie atins nivelul de 2% din PIB la care România este obligată ca urmare a aderării la NATO.
Ministerului Economiei îi sunt alocate 300.000.000 lei, dintre care 100.000.000 vor finanţa schema de minimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iar 200.000.000 cheltuieli de retehnologizare. Ministerul Educaţiei primeşte 150.000.000 lei care vor fi utilizaţi exclusiv pentru plata drepturilor salariale ale personalului didactic obţinută prin hotărâri judecătoreşti. La Transporturi vor fi direcţionţi 356.000.000 lei pentru plata restanţelor la subvenţii şi alte scutiri de plata tarifului pentru diverse categorii de persoane.
Sume importante au fost alocate şi altor ministere: Ministerul Muncii-42.000.000, Ministerul de Justiţie, ICCJ şi Ministerul Public-42.000.000, MAI şi Autoritatea Electorală Permanentă-192.000.000 şi Ministerul Culturii-10.000.000 lei. Alte 600.000.000 lei vor fi utilizaţi pentru plata arieratelor autorităţilor locale.
"O a doua rectificarea bugetară, probabil ultima, va fi făcută spre sfârşitul lunii septembrie, după noi consultări cu partenerii internaţionale şi după ce vom vedea ce alte acte normative pot intra în vigoare. Rectificarea respectă toate angajamentele asumate în acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială", a mai spus Victor Ponta.