Robert Turcescu şi cazul ofiţerilor acoperiţi din presă

ROBERT TURCESCU OFIŢER ACOPERIT. Există multe semne de întrebare privind mărturisirea lui Robert Turcescu de duminică. Semnele de întrebare pornesc de la veridicitatea documentelor prezentate şi nu se opresc la gestul fostului jurnalist, ci redeschid o temă mai veche a presei: existenţa agenţilor acoperiţi în redacţii.

1. Unitatea militară care a eliberat livretul. Ştampila atestă că Robert Turcescu este locotenent-colonel la Unitatea Militară 02515 B. Un ordin MApN publicat în Monitorul Oficial din 8 ianuarie 2009 stabileşte Normele privind stabilirea calităţii de veteran de război de către Ministerul Apărării, iar printre structurile însărcinate cu punerea în aplicare a ordinului se numără şi UM 02515 B: Direcţia personal şi mobilizare din Statul Major General. Dacă Robert Turcescu a fost ofiţer acoperit la o direcţie de personal din armată, nu e deloc măgulitor pentru el. Înseamnă că cei care l-au racolat nu prea aveau încredere în capacităţile lui operative, iar aura lui de James Bond grizonat prematur se duce pe copcă, deoarece cu o astfel de “carieră” nu poţi cuceri nici măcar o fată de liceu de pe vremuri, darămite nişte domnişoare periculoase şi sofisticate.
2. Poza seamănă prea bine cu una din fotografiile lui prezentare, decupată şi trecută puţin prin Photoshop. Când îţi faci poză de legitimaţie la armată, bănuiesc că ţi-o fac ei, nu aduci tu de acasă.
3. CNP: Până la urmă, unde s-a născut Turcescu, la Piteşti (cum scrie în livret) sau la Bucureşti (cum reiese din indicativul de judeţ din CNP)?
4. Rubrica 11 (seria şi numărul cărţii de identitate) este necompletată, deşi nu reiese că ar fi opţională – niciuna din celelalte rubrici din livret nu este necompletată.
5. Fluturaşii de salariu nu spun nici de cine au fost eliberaţi, nici pe numele cui. Sunt doar asociaţi cu celelalte documente care conţin numele fostului jurnalist.

Şi probabil că lista poate fi mai lungă (Hotnews.ro susţine că ofiţerii acoperiţi nu au livret militar, ci doar rezeviştii etc). Cert e că, deşi documentele prezintă atâtea neclarităţi, Robert Turcescu le-a prezentat cu mâna lui, a întărit prin vorbe că a fost ofiţer acoperit şi s-a declarat „eliberat” în cel mai dostoievskian mod posibil, cum bine a remarcat CTP.

Aici este marele semn de întrebare legat de gestul lui Turcescu. În condiţiile în care avem politicieni condamnaţi definitiv pentru corupţie, care au epuizat toate căile de atac, dar care în continuare se declară victime nevinovate ale represiunii politice, iată vine un jurnalist cu nişte documente îndoielnice şi se declară vinovat de cea mai gravă faptă pentru meseria lui, aceea că e ofiţer acoperit. Şocul ştirii şi valul de emoţie creat au fost atât de puternice, încât Turcescu se află acum în postura cel puţin originală că trebuie să-şi dovedească vinovăţia, nu nevinovăţia, cum ar fi normal. Kafka şi mai multe nu!

Despre ofiţerii acoperiţi din presă

Nu am nicio idee cum va evolua această poveste. Însă este un prilej excelent pentru a discuta din nou despre ofiţerii acoperiţi din presă (câţi or fi ei).

Este o axiomă că presa este infiltrată cu agenţi acoperiţi. Este o spaimă perpetuă, căreia breasla i-a răspuns cu o rugăminte adresată de Clubul Român de Presă ziariştilor, pe care îi sfătuieşte deontologic să nu fie acoperiţi. Şi au mai fost de-a lungul anilor câteva somaţii viguroase ca serviciile secrete să-şi retragă ofiţerii din presă, că altfel... Efectul recomandării/somării este echivalent cu al unei aspirine administrate pentru peritonită. În lumea serviciilor secrete, care se conduc după regula că nu există nicio regulă, o astfel de somaţie cred că a stârnit zâmbete.

Bun, dar de ce ar infiltra serviciile presa cu agenţi acoperiţi? Unu la mână, pentru că nu e interzis. Dacă ar exista interdicţii legale explicite, cum e în cazul parlamentarilor sau al magistraţilor, jocul ar fi periculos. Or, aici, ceea ce nu e interzis e permis.

Ce informaţii ar putea culege serviciile din presă? Cu siguranţă, nu cele publicate. Presa, şi serviciile au cam acelaşi obiect de activitate: lucrul cu informaţia. Şi sunt ziarişti care au acces la informaţii confidenţiale, care au acces în cercuri exclusiviste. Din păcate, nu toţi şi nu mereu lucrează în interesul publicului, ci servesc alte interese (de afaceri, politice, de lobby etc).

Să ne amintim că în 2010 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a identificat presa (nu în întregime) ca pe o potenţială vulnerabilitate pentru siguranţa statului: "fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului" (Stategia Naţională de Apărare, 2010, capitolul Riscuri, Ameninţări, Vulnerabilităţi).

În condiţiile astea, mi se pare o naivitate să ceri excepţii pentru tine. Presa română beneficiază de 25 de ani de statutul de câine de pază al democraţiei şi de a patra putere în stat, pe care le-a primit de-a gata de la democraţiile occidentale. Numai că, la noi, câinele de pază al democraţiei mioritice şi-a muşcat de destule ori propriii stăpâni, în loc să rupă lanţul la hoţii care au pătruns prin efracţie. La noi, statutul de a patra putere în stat ni s-a urcat atât de tare la cap, încât nu de puţine ne-am apucat să le înlocuim pe celelalte trei: presa face legi, presa împarte (şi-şi face parte la) banii publici, presa stabileşte cine e vinovat şi cine nu.

Cerem mereu excepţii şi înlesniri pentru presă, poate presa ar face şi o lege prin care interzică jurnaliştilor să fie agenţi acoperiţi, asemenea parlamentarilor şi magistraţilor. Dar, pentru mine, nu apare clar de ce să beneficieze presa de această excepţie. Mai degrabă aş face în aşa fel încât să-i lăsăm pe ofiţerii de informaţii infiltraţi fără obiectul muncii: să spunem tot ce ştim, să nu ascundem lucruri, să nu ne transformăm în vehicule de lobby, să nu devenim instrumente ale grupurilor de interese. Într-un cuvânt, să ne facem meseria.

Ştiu, e o naivitate ce spun aici, dar la fel de naiv e să combaţi acest fenomen cu somaţii şi încruntări din sprânceană. Astfel de scandaluri nu pornesc din senin, au scopuri bine ţintite şi sunt “programate” de oameni pregătiţi să facă asta. Suntem dezarmaţi în faţa lor. Şi cu atât mai vulnerabili cu cât consumăm pe nerăsuflate zvonuri, jumătăţi de informaţii, legende.

PS. Aflăm acum că Ministerul Apărării Naţionale nu comentează cazul. Cum era de anticipat, o să primim mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. Să nu vă aşteptaţi la o elucidare clară şi completă a poveştii.

PPS. Şi o mică istorie despre un jurnalist din garda veche, deconspirat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fost agent al Securităţii. Deşi era o redacţie unde se râdea mult, le-a îngheţat zâmbetul tuturor, iar despărţirea a fost parafată cu monitoare şi calculatoare aruncate pe geam.

Câtiva ani mai târziu, turnătorul şi colegii care l-au dat afară s-au reunit într-o redenumire a fostei redacţii, ca să râdă din nou împreună. De publicul lor. Ne plângem că ne infiltrează serviciile secrete? Dar autoinfiltrarea cum se numeşte?