România a fost condamnată din nou la CEDO
Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata a 7.000 de euro daune materiale cetăţeanului Mircea Dan Butiuc pentru tratamentul degradant la care a fost supus în timpul detenţiei din penitenciarul de la Poarta Albă, informează marţi un comunicat al CEDO.
Reclamaţia a fost depusă de cetăţenii români Mircea Dan Butiuc şi Andrei Dumitrof în 2007, dar ulterior cel de-al doilea a anunţat CEDO că renunţă la acţiune în iunie 2013.
Mircea Dan Butiuc a fost condamnat în 2006 pentru trafic de droguri la opt ani de închisoare în penitenciarul de la Poarta Albă. El a fost eliberat condiţionat în 2010 şi trăieşte în prezent în Constanţa.
Ambii bărbaţi s-au plâns la CEDO de tratamentul inuman şi degradant la care au fost supuşi în timpul detenţiei.
Mircea Dan Butiuc s-a plâns în special că a trebuit să trăiască într-o celulă de 35 mp împreună cu alţi 14 prizonieri, fără o ventilaţie corespunzătoare. În plus, el a reclamat lipsa de igienă şi a încălzirii în timpul iernii, precum şi faptul că celula în care trăia era infestată cu păduchi şi gândaci. Nu în ultimul rând, el s-a plâns de faptul că a fost silit în mod regulat să se dezbrace pentru a fi percheziţionat, precum şi faptul că a fost supus la intimidări de către paznicii închisorii.
CEDO a decis că articolul 3 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea torturii şi a tratamentului degrandant, a fost încălcat şi a dispus ca statul român să-i plătească lui Mircea Dan Butiuc daune materiale de 7.000 de euro şi cheltuieli de judecată de 35 de euro.