Statul român, obligat de CEDO să-i plătească despăgubiri fostului senator Cătălin Voicu

| 10 iun, 2014

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus marţi ca statul român să-i plătească fostului senator PSD Cătălin Voicu despăgubiri de 4.500 de euro pentru tratament degradant, din cauza condiţiilor de detenţie din arestul preventiv înaintea procesului în care a fost judecat şi condamnat pentru trafic de influenţă, dar şi pentru încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie, prin scurgerea de către autorităţi în presă a unor fragmente din conversaţii telefonice interceptate.

Potrivit CEDO, Cătălin Voicu a depus mai multe plângeri în conformitate cu Articolul 3, care interzice tratamentul inuman sau degradant, acuzând condiţiile de detenţie din arestul preventiv, în special supraaglomerarea şi lipsa condiţiilor igienice de bază, dar şi condiţiile de transport de la închisoare la procuratură, în spatele unei dube fără încălzire sau lumină.

El a acuzat de asemenea şi încălcarea Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), pentru că autorităţile au scurs către presă fragmente din rechizitoriu, în special transcrieri de conversaţii obţinute prin ascultarea telefonului în timpul operaţiunilor de urmărire penală împotriva sa şi a celorlalţi inculpaţi din dosar.

CEDO a constatat încălcarea Articolului 3 privind tratamentul degradant, din cauza condiţiilor de detenţie din arestul preventiv, dar nu şi în ceea ce priveşte condiţiile de transport din timpul detenţiei. Curtea a constatat de asemenea şi încălcarea Articolului 8.

CEDO a dispus ca statul român să-i plătească lui Cătălin Voicu despăgubiri de 4.500 de euro. Decizia nu este finală.

Fostul senator a fost condamnat aprilie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şapte ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit CEDO, Cătălin Voicu a fost arestat în martie 2010, iar măsura arestului preventiv a fost prelungită aproape în fiecare lună până la eliberarea sa în iulie 2011 în aşteptarea procesului, cu condiţia să nu părăsească oraşul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ