Savanţii au încremenit când au văzut asta: Un peşte ORB ştie SĂ NUMERE
Descoperirea i-a lăsat fără cuvinte pe oamenii de ştiinţă: un peşte prb ştie să numere. Este vorba despre peștele somalez de peșteră (Phreatichthys andruzzii) care a fost supus unor experimente prin care i-au fost testate capacitățile ”aritmetice”.
Rezultatele acestor experimente au fost sintetizate în articolul "Non-visual numerical discrimination in a blind cavefish (Phreatichthys andruzzii)" publicat în această săptămână în The Journal of Experimental Biology, potrivit Revistei Ştiinţă şi Tehnică.
Se spune în abstractul lucrării: "După mai bine de un deceniu de studii comparative, cercetătorii au descoperit că abilități numerice rudimentare sunt larg răspândite în rândul vertebratelor. În timp ce în cazul mamiferelor i păsărilor au fost folosiți o gamă largă de stimului (vizuali, auditivi și tactili), în cazul studiilor efectuate pe pești stimulii au fost numai de natură vizuală și nu se știa dacă aceștia pot procesa numerele folosindu-se de alte capacități senzoriale. Pentru a umple acest gol, am studiat abilitățile numerice ale Phreatichthys andruzzii, un pește de peșteră orb care a evoluat în apele freatice din deșertul somalez. Peștele a fost antrenat să găsească mâncarea dacă poate face deosebirea între două grupuri de obiecte plasate în părți opuse ale acvariului său."
Pe scurt, pe parcursul experimentului au fost folosite niște bețișoare din plastic. Practic, șase betișoare marcau locul în care se găsea hrana, în timp ce în pe partea cealaltă a acvariului, unde au fost plasate doar două bețișoare, nu exista hrană.
Aceasta a fost partea de antrenament. Apoi s-a repetat experimentul, de data aceasta fără a mai exista hrana oferită drept recompensă.
Peștele a putut să facă discriminarea între grupul de șase bețișoare și cel de două bețișoare. La fel, peștele a învățat să aleagă dintre un grup de patru bețișoare și unul cu două bețișoare.
Nu a mai putut face același lucru atunci când grupurile erau de trei și, respectiv două bețișoare. Partea mai interesantă a experimentului este cea în care grupul de patru bețioșoare a fost aranjat astfel încât să aibă aceeași suprafața ca grupul de două bețișoare. Peștele a reușit să facă alegerea corectă!
De unde vine această abilitate neașteptată a acestui pește de peșteră? El se orientează în mediu prin detectarea modificărilor extrem de mici ale curgerii apei în jurul său.
Putând să detecteze locurile în care se află mai multe larve sau plancton, pentru a se hrăni, sau să se îndrepte către grupul mai mare de pești de peșteră, pentru a se proteja, el are șanse mai mari de supraviețuire. Din acest motiv "abilitățile aritmetice" ale peștelui de peșteră s-au dezvoltat pe parcursul procesului său evolutiv.