Victor Ponta, despre aderarea României la Schengen: Mai sunt două state membre pe care să le convingem

| 28 apr, 21:51

Premierul Victor Ponta a declarat marţi la Starsbourg, după întâlnirile pe care le-a avut la Strasbourg cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, că în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen "mai rămâne să convingem doar una sau două ţări membre care au încă reţineri". Totodată, prim-ministrul s-a declarat bucuros că proiectul Codului de procedură fiscală a fost adoptat de Senat.

Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat despre situația economică a României, precum și despre intrarea ţării noastre în Spațiul Schengen.

"Am discutat despre situația economică a României, rezultatele bune și intențiile pe care le avem. Și situația regională, am avut ocazia să vorbesc despre Moldova, despre rolul României în regiune și despre dorința de a fi factorul de dezvoltare de care UE are nevoie.

M-am văzut cu domnul Schulz și am avut o prezentare în cadrul grupului social-democrat din PE și m-am referit la faptul că un guvern social-liberal poate să aibe performanțe economice fără să taie pensii şi salarii şi să pună biruri".

Totodată, Victor Ponta a menţionat că a discutat și chestiunea intrării României în spațiul Schengen. În acest, şeful guvernului a precizat că există sprijin la nivelul Uniunii Europene, însă mai trebuie să convingem unul sau două state membre.

"Am discutat despre MCV şi Schengen. Sprijin la nivelul Comisiei Europene dar şi la conducerea Parlamentului European există. Mai rămâne să convingem una sau două ţări membre care încă au reţineri", a declarat prim-ministrul.

În plus, premierul s-a declarat bucuros de adoptarea Codului de procedură fiscală.

"M-am bucurat foarte tare. Dincolo de discuţiile politice, Codul fiscal a avut 90 de voturi. Din coaliţia de guvernare sunt sub 80 de senatori, fapt ce înseamnă că şi alte voturi au venit şi de la UDMR şi de la PNL.

Azi au fost doar 17 voturi împotrivă, fapt ce înseamnă că acest Cod de procedură Fiscală merge la Camera Deputaţilor unde vor fi de asemenea parlamentari UDMR sau liberali care vor vota cum cred, nu cum li se cere de la partid", a precizat Victor Ponta.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ