Şef de la Antifraudă, trimis în judecată de DNA

| 14 apr, 12:34

Procurorii DNA îşi reiau activitatea după Paşti cu trimiterea în judecată a unui şef din Poliţia Română, tocmai din Serviciul Antifraudă.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Cornel Tache, șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, trafic de influență, complicitate la evaziune fiscală.

Procurorii DNA l-au mai trimis în judecată pe Gheorghe Ungureanu, administrator al S.C. Avimar Fdl S.R.L, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

A fost trimisă în judecată şi S.C. AVIMAR FDL S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie – septembrie 2013, în calitate de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, inculpatul Tache Cornel a primit cu titlu de mită, de la inculpatul Ungureanu Gheorghe, suma de 32.000 de lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, înlesnindu-i totodată acestuia din urmă desfășurarea de operațiuni comerciale cu încălcarea normelor fiscale.

Concret, în perioada 2012-2013, inculpatul Ungureanu Gheorghe, în calitate de administrator împuternicit al unor firme, printre care se afla și S.C. Avimar Fdl S.R.L, a omis evidențierea în documentele contabile a tuturor operațiunile comerciale desfășurate și a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de aprovizionare și prestări servicii, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 5.619.099,44 lei.

De asemenea, în cursul anului 2013, în schimbul sumei de 32.000 de lei, inculpatul Tache Cornel i-a promis inculpatului Ungureanu Gheorghe că își va folosi influența asupra lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Călărași - Serviciul de Investigare a Fraudelor, astfel încât să îi determine pe aceștia să soluționeze favorabil omului de afaceri un dosar penal în care acesta era cercetat.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului UNGUREANU GHEORGHE, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

Citeşte şi: RADU MAZĂRE poate trage după el la DNA zeci de aleşi locali

În prezența apărătorului ales, inculpatul Ungureanu Gheorghe a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia:

– 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, cu respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței,

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei în raza căreia are stabilit domiciliul sau locuiește în fapt.

Față de inculpatul PĂUN DRAGOȘ-LAURENȚIU, consilier superior la Serviciul Sănătate si Bunăstare Animală din cadrul Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Ialomița, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, a fost dispusă disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra conturilor bancare aparținând inculpatului Ungureanu Gheorghe și asupra unor sume de bani ridicate de la cei doi inculpați cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ialomița cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ